Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
11 Iulie 2014 | 16:38
Iurie Leancă: Consulatul Republicii Moldova la Padova va fi inaugurat la 1 august
Consulatul Republicii Moldova la Padova va fi inaugurat la 1 august. Anunţul a fost făcut de către premierul Iurie Leancă în cadrul şedinţei de vineri a Guvernului.
„Au depășit și încă mai depășesc mai multe subiecte care țin de logistică, dar mă bucur foarte mult că data a fost deja stabilită. Padova, după cum știți, și regiunea respectivă, este una unde se află un număr destul de mare de concetățeni de-ai noștri, conform unor date, până la 40 mii de concetățeni locuiesc și activează în această zonă. Astfel încât acest Consulat va fi un centru puternic și de interacțiune, și sper de atracție și va putea găsi soluții pentru problemele concetățenilor noștri. Așa că vom putea oferi servicii mai calitative și mai prompte concetățenilor noștri” a declarat Iurie Leancă.

Deschiderea Consulatului de la Padova a fost precedat de demararea activității unui alt Consulat al Republicii Moldova în Italia, şi anume misiunea diplomatică de la Milano.

Deschiderea în peninsulă a celor două misiuni diplomatice moldovenești va face ca prezența consulară a țării noastre să acopere atât partea de Est, cât și cea de Vest a nordului Italiei. În acest mod, la serviciile consulare vor avea acces peste 106 mii de cetățeni moldoveni, din totalul celor peste 145 de mii stabiliți în Italia.
Postat de: Lucia Ciobanu
Cuvinte cheie:
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam