Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
20 Iunie 2014 | 11:35
La Bălţi va avea loc în premieră Forumul Economic Transfrontalier
Forumului Economic Transfrontalier, organizat de Asociaţia Euroregiunii Siret-Prut-Nistru (ESPN) va avea loc pentru prima dată la Bălţi. Evenimentul va avea loc între 25 şi 26 iunie.
Potrivit unui comunicat de presă, obiectivul Forumului, găzduit de Municipiul Bălţi, constă în oferirea oportunităţilor reale pentru Republica Moldova, România, Ucraina, ţările baltice, Polonia, Italia şi spaţiul CSI de a stabili relaţii de cooperare între instituţii publice, întreprinderi şi agenţi economici pe linie economico-investiţională, culturală şi administrativă. La Forum se vor regăsi şi prezentări ale proiectelor economice propuse spre implementare de administraţiile centrale, regionale şi locale din ţările menţionate, la care mediul de afaceri va găsi oportunităţi de conectare sau ajustare.

Lista invitaţilor la ediţia a II-a a Forumului Economic va cuprinde: reprezentanţi ai celor trei guverne, reprezentanţi ai corpului diplomatic moldovenesc, românesc şi ucrainean din cele trei ţări, preşedinţi ai raioanelor membre ale Euroregiunii Siret-Prut-Nistru din Republica Moldova Preşedinţi ai Consiliilor Judeţene din România, Guvernatori şi Preşedinţi ai Regiunilor Ucrainene de pe frontiera comună, Preşedinţi ai Camerelor de Comerţ din cele trei ţări, parteneri externi ai Primăriei Municipiului Bălţi şi ai Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, finanţatori, oameni de afaceri, rectori, reprezentanţi ai societăţii civile.   

În prezent, Euroregiunea Siret-Prut-Nistru  are în componenţa sa: judeţele Iaşi, Vaslui şi Prahova din România, iar din Republica Moldova - municipiul Bălţi şi raionale: Ialoveni, Anenii Noi, Basarabeasca, Călărași, Căușeni, Cimişlia, Criuleni, Dubăsari, Florești, Hâncești, Leova, Nisporeni, Orhei, Rezina, Şoldănești, Soroca, Ștefan Vodă, Străşeni, Telenești, Ungheni, Făleşti, Glodeni, Sângerei, Râșcani şi Drochia.

Prima ediţie a Forumului Economic Transfrontalier a avut loc în perioada 17-18 iunie 2013 şi a fost găzduită de Consiliul Judeţean Iaşi (România) în Centrul Expoziţional, eveniment la care au luat parte peste 400 de participanţi din mediul economic, administrativ şi politic.
Postat de: Lucia Ciobanu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam