Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
12 Februarie 2014 | 17:11
Migraţia înalt calificată, abordată într-un studiu al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
Publicaţia ştiinţifică „Migraţia înalt calificată şi iniţiativele pentru dezvoltare: cazul Republicii Moldova şi al ţărilor din Europa de Sud-Est” a fost lansată oficial. Lucrarea a fost editată în 2013, acesta fiind rezultatul Proiectului de cercetare „Conectarea diasporei ştiinţifice a Republicii Moldova la dezvoltarea socio-economică a ţării de origine”, implementat de Academia de Ştiinţe a Moldovei în cooperare cu Institutul Federal de Tehnologii din Lausanne, Elveţia.
În cadrul evenimentului, secretarul ştiinţific general al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Aurelia Hanganu, a subliniat importanţa lucrării, în primul rând, prin faptul că abordează o temă extrem de actuală şi esenţială pentru societatea noastră, dar şi prin faptul că editarea acestei lucrări a conjugat eforturile comune ale unei echipe care integrează specialişti în domeniu din Elveţia, Republica Moldova, Belgia, Albania, Serbia, Croaţia şi Ucraina.

„Evenimentul vine să confirme încă o dată importanţa conexiunii care se stabileşte în cadrul diasporei ştiinţifice şi importanţa contribuţiei pe care ar putea-o aduce specialiştii din Republica Moldova, care activează peste hotare, la dezvoltarea socio-economică din ţara noastră”, a declarat Aurelia Hanganu.

Invitaţii şi-au exprimat speranţa ca evenimentul de lansare a lucrării va fi o platformă în care se pot iniţia discuţii referitoare la nivelul cercetărilor care au fost întreprinse în cadrul acestui proiect, dar şi discuţii cu reprezentanţii Diasporei, cu specialiştii în domeniu care ar contribui la dezvoltarea societăţii academice de la noi din ţară, de peste hotarele ei şi care să contribuie la transformarea procesului de migraţie intelectuală într-un proces benefic ţării noastre.

Volumul a fost coordonat  de Vitalie Varzari, iar în calitate de editori au contribuit Gabriela Tejada, Sergiu Porcescu şi  Jean-Claude Bolay. Potrivit protagoniştilor, lucrarea investighează relaţia dintre migraţia calificată şi practicile de dezvoltare, prezentând experienţele naţionale dintr-o perspectiva regională mai largă şi plasându-le într-un context european.

În cadrul sesiunii de întrebări şi răspunsuri, participanţii au apreciat valoarea ştiinţifică, dar şi aplicativă a lucrării prezentate şi au abordat mai multe subiecte ce vizează conexiunea dintre valorificarea resurselor diasporale şi nivelul de dezvoltare socio-economic al ţării de origine. Reprezentanţii mediului academic din Republica Moldova au abordat aspecte privind mobilitatea studenţilor şi iniţiativele ce ar încuraja revenirea în ţară a absolvenţilor instituțiilor de învățământ superior de peste hotare.
Cuvinte cheie:
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam