Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
18 Iulie 2018 | 14:05
Moldova a participat la Festivalul Ţărilor Dunărene
Republica Moldova a participat, în premieră, la Festivalul Ţărilor Dunărene, care s-a desfăşurat în oraşele Ulm şi Neu-Ulm, Germania. Participarea Republicii Moldova la Festival a fost organizată de către Consulatul General la Frankfurt pe Main şi cu suportul activ al Consulatului Onorific al Republicii Moldova la Stuttgart.
Potrivit consilierului din cadrul Biroului relații economice al Consulatului General, Alexandru Vlasenco, evenimentul, la care au participat delegații din zece state, a inclus mai multe tematici, printre care promovarea turismului și industriei vinicole, prezentarea și comercializarea obiectelor de meșteșug, promovarea culturii naționale și organizarea unei tabere pentru elevii din țările dunărene. Pe parcursul celor zece zile a evenimentului, Festivalul a fost vizitat de peste 300 de mii de persoane.
 
Republica Moldova a fost reprezentată la eveniment de mai multe companii vinicole, meșteri populari, formații de muzică acustică, precum și profesori și elevi.
 
În cadrul evenimentelor de promovare au fost prezentate și efectuate degustații la peste 15 tipuri de vinuri, vizitatorii rămânând profund impresionați de calitățile deosebite ale vinurilor moldovenești, recunoscând că până în prezent nu erau familiarizați cu acestea.
 
Totodată, suplimentar au fost organizate și întrevederi similare cu distribuitori și restaurante din orașele Ulm și Neu-Ulm, precum și cu companii turistice regionale, în vederea stabilirii relațiilor de cooperare. Publicul german s-a arătat interesat și de rutele turistice din Republica Moldova, în particular de cele vinicole, rurale și religioase.

Postat de: Mihaela Bucătari
Comentarii:
Ştiri
Promo
Radio Moldova
Radio Moldova Muzical (RMM), va transmite, în direct, de la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”, din capitală, concertul simfonic dedicat aniversării a 160 ani de la Unirea Principatelor Române. Evenimentul va avea loc mâine, 24 ianuarie, cu începere de la ora 18:05.
Moldova 1
Astăzi, la „Cine vine la noi?” discutăm despre disciplinarea pozitivă a copiilor. Cum implicăm copiii în treburile casnice şi de la ce vârstă? Ce sarcini se potrivesc fiecărei vârste şi ce au de pierdut copiii care nu sunt implicaţi în activităţile familiale? Răspunsurile la acestea, dar şi alte întrebări le aflaţi în această seară, de la ora 17:20, la televiziunea publică naţională.
mai multe emisiuni: TV | Radio
Curs BNM
Abonare la Știri
Live Stream
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam