Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
12 Martie 2014 | 15:59
Moldova a semnat un nou acord în domeniul sănătăţii şi ştiinţelor medicale
Un acord moldo-estonian de cooperare bilaterală în domeniul sănătăţii şi ştiinţelor medicale a fost semnat la 10 martie de către Ministrul Afacerilor Sociale din Estonia, Taavi Rõivas.
Acordul va dinamiza cooperarea bilaterală în domeniul organizării și finanțării serviciilor de sănătate, inclusiv gestionarea şi organizarea fluxurilor financiare şi asigurările de sănătate, managementul tehnologiilor informaţionale în cadrul sistemului de sănătate, perfecţionarea înregistrării, certificării şi achiziţionării produselor şi dispozitivelor medicale, dezvoltarea şi implementarea politicilor farmaceutice, prevenirea, supravegherea şi controlul bolilor transmisibile, în special TBC şi HIV/SIDA şi a maladiilor netransmisibile. De asemenea, acordul prevede  pregătirea şi perfecţionarea cadrelor în domeniul medical, farmaceutic, sănătăţii publice, inclusiv a cadrelor didactice, ştiinţifice şi manageriale în domeniul sănătăţii.

Solicitat de trm.md, Victor Guzun, ambasadorul Republicii Moldova în Republica Estonia a menționat că salută semnarea acordului moldo-estonian de cooperare bilaterală în domeniul sănătăţii şi ştiinţelor medicale. ”Este un pas important în modernizarea sistemului ocrotirii sănătății în Republica Moldova, folosind experiența Estoniei”, a declarat oficialul moldovean.
Postat de: Lucia Ciobanu
Cuvinte cheie:
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam