Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
26 Aprilie 2017 | 16:07
Moldova revine la concursul „Novaia Volna”
Republica Moldova revine pe scena concursului internaţional „Novaia Volna”. În acest an, ţara noastră va fi reprezentată de trupa „Doredos”. Despre cum au reuşit să treacă peste emoţiile preselecţiilor, cine este cel mai de temut membru al juriului, dar şi ce condiţii trebuie să îndeplinească pentru a nu fi eliminaţi din concurs, aflaţi de la membrii trupei, invitaţii emisiunii „Cine vine la noi?” de la postul public de televiziune Moldova 1.
Și-au dorit să ajungă la concurs de mai bine de doi ani și iată că norocul le-a surâs. Au fost selectați dintre sute de mii de participanți, au trecut peste două etape ale preselecțiilor, au primit critici, dar și laude și au învățat din ele, dar pentru a ajunge să evolueze pe scena de la Soci mai au să treacă peste multe alte provocări.

„Am completat cererea on-line și uite că din sute de mii de participanți, în urma a două zile de preselecții, am fost selectați pentru a evolua pe scena concursului „Novaia Volna”. Am încercat să ajungem la acest concurs timp de doi ani la rând, iar al treilea a fost cu succes”, a spus unul dintre membrii trupei.

Potrivit lor, la preselecții au participat mai mulți artiști din Republica Moldova, niciunul dintre ei nu a reușit însă să se califice în finală. „Este adevărat, am avut concurență și din Republica Moldova. În cele două zile de preselecții am menținut relații de prietenie cu fiecare dintre ei, până când am aflat rezultatele finale”, spune un alt membru al trupei.

Potrivit lor, pentru a se califica, fiecare concurent la concurs a trebuit să interpreteze trei piese - un hit internațional, hitul țării din care vine și o piesă din propriul repertoriu.

Odată calificați în concurs, membrii trupei „Doredos” recunosc că mai au mult de lucrat pentru a ajunge să evolueze pe scena prestigiosului concurs. „Sunt niște condiții foarte drastice pe care trebuie să le îndeplinim, în caz contrar riscăm să fim eliminați din concurs. Unii dintre noi trebuie, de exemplu, să slăbească, altcineva să mănânce mai mult, iar altcineva să își schimbe culoarea părului. Suntem însă gata să facem față tuturor provocărilor, pentru că se merită și pentru că ne-am dorit foarte mult să ajungem aici”, au mai spus membrii trupei „Doredos”.

Menționăm că concursul internațional „Novaia Volna 2017” va avea loc în perioada 8-14 septembrie în orașul Soci, Rusia. Anul trecut, Republica Moldova a fost reprezentată la concurs de formația „Brio Sonores”.
Postat de: Ecaterina Naconecinîi
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam