Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
10 Noiembrie 2014 | 11:00
Moldovean condamnat în Rusia pentru că soma persoane cu handicap să cerşească
Un moldovean a fost obligat de instanţă la şase ani de detenţie. Acesta a impus să cerşească mai multe persoane cu handicap pe durata a 11 ani, anunţă Comitetul de Investigaţii al Federaţiei Ruse.
Potrivit rapsinews.ru, bărbatul în vârstă de 35 de ani împreună cu concubina sa a obligat mai multe persoane social-vulnerabile să cerșească în metroul din orașul rus, Sankt- Petersburg. ”Aceștia își atribuiau banii adunaţi, iar dacă sumele erau mici, victimele erau bătute cu cruzime”, se menționează în anchetă.

Una dintre victime a reușit să fugă și să se adreseze la poliție. Astfel, sub controlul poliției, a fost organizată o întâlnire a femeii cu agresorii pentru a-și recupera pașaportul. În acel moment, moldoveanul și concubina s-a au agresat victima și au forțat-o să urce în automobil, însă , aceștia au fost reținuți în flagrant de oamenii legii.
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam