Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
08 Decembrie 2014 | 16:35
Moldoveni din Portugalia au prezentat ţara la Festivalul „ImigrArte”
Asociaţia moldovenilor din Republica Portugheză a luat parte la cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului „ImigrArte” ce a avut loc recent la Lisabona. Rodica Gherasim, preşedinta Asociaţiei „Mioriţa”, a declarat pentru trm.md că prestaţia moldovenilor din Portugalia a impresionat publicul de la acest eveniment.
La manifestarea organizată de una dintre cele mai mari asociații de migranți din Portugalia „Solidarietate Imigrante” conaționalii noștri au prezentat obiecte de artizanat, pictură, dansuri populare, bucate tradiționale precum și vinuri de pe podgoriile Moldovei. ”Festivalul a constituit o adevărată comoară pentru iubitorii de a cunoaște cât mai mult din viața diferitor popoare fără să se deplaseze la mii de kilometri, ajungându-se la concluzia că diversitatea culturală a fost şi este o stare caracteristică societăţilor europene. Ideea unei omogenităţi culturale, propovăduită în era construcţiei naţiunilor europene moderne, lasă tot mai mult locul conştientizării coexistenţei unor grupuri culturale distincte în cadrul aceleiaşi entităţi statale şi a necesităţii instituirii dialogului intercultural”, a subliniat moldoveanca Rodica Gherasim.

Potrivit Asociației „Miorița”, printre obiectivele principale ale acestui Festival se numără promovarea interculturalității și a cetățeniei, valorizarea migranților, apărarea drepturilor acestora, perpetuarea culturii, artei, tradițiilor popoarelor, precum și consolidarea relaţiilor de prietenie între etnii.
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam