Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
21 Aprilie 2015 | 15:42
Moldovenii au încondeiat ouă de Paşti la Lisabona (FOTO)
Moldovenii din Portugalia şi-au dat întâlnire la cea de-a doua ediţie a „Festivalului Ouălor Încondeiate”, eveniment ce s-a desfăşurat sâmbătă, 18 aprilie, în Piaţa Martim Moniz din centrul Lisabonei.
Punctul culminant al Festivalului a fost atelierul de încondeiere a ouălor în cadrul căruia au fost prezentate tehnici de încondeiat ouă, iar participanţii au avut ocazia să învețe acest meşteşug.
 

La manifestare a participat meşterul popular Angela Don, din satul Lozova, Rezina. Ea a prezenta o expoziţie de ouă încondeiate în diferite tehnici şi ornamente tradiţionale.

„Iscusita meşteriţă Angela Don, venită special cu această ocazie de la Rezina, iniţia în artă încondeierii ouălor pascale un grup de turişti indieni şi altul de japonezi, care au vrut să afle şi alte lucruri despre cultura şi tradiţiile din Moldova. În paralel, gospodinele de la „Mioriţa”, „Busuioc” şi Liga femeilor din Almada încercau să ţină piept numeroşilor doritori de a le aprecia cozonacul şi alte produse de patiserie „tematice”. Cam dificil să le urmăreşti pe toate”, a postat pe un site de socializare ambasadorul Republicii Moldova în Portugalia, Valeriu Turea, care a fost prezent la eveniment.
 

Amintim că, în cadrul evenimentului a avut loc parada portului popular și a coșului pascal, o expoziție gastronomică precum și un concert de muzică sacră pascală.

„Festivalului Ouălor Încondeiate” a fost organizat de Centrul de Artă şi Cultură „Trei Culori” din Lisabona cu susținerea Ministerul Culturii, Biroul pentru Relaţii cu Diaspora şi Ambasada Republicii Moldova în Portugalia.
 
Postat de: Lucia Ciobanu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam