Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
26 Noiembrie 2015 | 16:25
Moldovenii din Paris, invitaţi la lansarea revistei „Mămăliga de Varşovia”
Comunitatea moldovenilor din Franţa este invitată la lansarea primului număr al revistei - „Mămăliga de Varşovia”, acesta fiind un proiect realizat de un grup de iniţiativă care activează în cadrul comunităţii românofone din Polonia, format din Teodor Ajder, Claudia Ciobanu, Olga Corochii şi Mihai Tarţa.
Potrivit organizatorilor, la evenimentul ce va avea loc la Paris va fi prezent și unul dintre redactorii publicaţiei, Teodor Ajder, precum și Vitalie Vovc, concetățean stabilit în capitala franceză care a contribuit la acest proiect. Invitații evenimentului vor avea ocazia să afle mai multe despre cum se realizează o revistă în diasporă.

Revista cuprinde texte în trei limbi - română, polonă şi engleză şi încearcă să abordeze dimensiuni ideatice legate de politică, arta contemporană, cultură şi emigraţie.

Primul număr al revistei „Mămăliga de Varșovia” încorporează textele apărute pe pagina online a revistei de la înfiinţare, din noiembrie 2014 până la mijlocul anului 2015.

Evenimentul va avea loc la sediul Ambasadei Republicii Moldova din Franța, la 27 noiembrie, începând cu orele 19.00.
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam