Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
06 Octombrie 2014 | 16:20
Moldovenii stabiliţi în Italia pot efectua transferuri băneşti prin Poşta Moldovei la un comision de 5 euro
Începând de luni, 6 octombrie, cetăţenii moldoveni care se află în Italia, pot trimite acasă până la 1000 de euro prin intermediul Poştei Moldovei, la un comision de numai 5 euro. Realizarea a fost posibilă în urma semnării Acordului dintre ÎS „Poşta Moldovei” şi Poşta Italiană. La aceeaşi înţelegere s-a ajuns şi cu autorităţile poştale din Portugalia şi Spania, astfel încât, în scurt timp să înceapă transferurile şi din aceste ţări.
Ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Pavel Filip, a menționat că prin această acțiune MTIC vine în ajutor celor care au ținut mulți ani economia Moldovei pe linia de plutire prin transferurile bănești în țară.  ”Credința mea este că noi, cei care ocupăm funcții administrative și politice, avem obligația de a dovedi recunoștință pentru cei care lucrează și susțin astfel țara noastră”, a accentuat Pavel Filip.

Acest parteneriat dintre autoritățile poștale din Moldova și Italia oferă moldovenilor din străinătate posibilitatea să expedieze bani din orice oficiu poștal, doar în baza unui act de identitate. La rândul lor, rudele din Republica Moldova  pot ridica banii atât în lei, cât și în euro, de la orice oficiu al Poștei Moldovei – fie că este amplasat în oraș sau la sat.

Partenerii Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor și Poștei Moldovei în proiectul cu Poșta Italiană sunt Organizația Internațională pentru Migrație, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare, Banca Națională și Ambasada Italiei în Republica Moldova. La etapa de implementare Poșta Moldovei are sprijinul Uniunii Poştale Universale.
Postat de: Lucia Ciobanu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam