Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
31 Decembrie 2015 | 11:00
Nicu Ştirbeţ - tânărul din Moldova care a reuşit să efectueze stagii la mai multe organizaţii internaţionale cu renume
Nicu Ştirbeţ este un tânăr originar din satul Văleni, raionul Cahul, care la cei 23 de ani ai săi a reuşit să guste atât din experienţa studiilor peste hotare, cât şi să efectueze stagii la mai multe organizaţii internaţionale cu renume.
Fiind unul dintre laureații Galei Studenţilor Originari din Republica Moldova din acest an, la categoria „Licență”, tânărul a remarcat că „este o mare onoare să fii un laureat al Galei, e o treaptă la care am aspirat și care cred că mă va motiva  în continuare”.

„Parcursul meu academic a fost complicat. În anul doi de facultate am făcut un Erasmus în Austria și când mă întrebă lumea de unde sunt le spuneam: sunt din Republica Moldova și studiez în Scoția și acum, în cadrul programului de schimb, mă aflu la Viena”, a povestit tânărul.

Pe parcursul anilor de licență am căutat să obțin cât mai multe experiențe practice și asta însemnând voluntariat și stagieri în cadrul instituțiilor guvernamentale și interguvernamentale. Am activat la Misiunea Permanentă a României din Viena pe lângă Națiunile Unite, la Secția Consulară a României din Londra și în vara 2015 am făcut un stagiu la Consiliul Europei din Strasbourg, o experiență destul de cuprinzătoare”, remarcă Nicu Știrbeț . 
   
Nicu ne-a dat asigurări că un tânăr din Republica Moldova poate reuși dacă își dorește acest lucru și mai ales dacă depune efortul necesar.

„Sunt deschise ușile pentru tinerii din Republica Moldova atâta timp cât ei le vor deschide personal, să fim sinceri: dacă nu se dă din coate și nu îți dorești să ajungi undeva și dacă îți pui piedici, atunci nu vei evolua. Din experiența personală pot spune că trebuie să mergi înainte indiferent de costuri, pentru că într-un final investițiile financiare se răscumpără”, a subliniat el.

Nicu Știrbeț întrebat unde își vede viitorul a subliniat că și-ar dori, într-un viitor îndepărtat, să revină în Republica Moldova.

„Luând în considerare realitatea din Republica Moldova, venind fără un capital, este foarte greu pentru un tânăr care a absolvit studiile de licență să facă o schimbare”, a remarcat tânărul.
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam