Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
31 Ianuarie 2014 | 17:12
Oficial: Averea preotului italian de 800 mii de euro aparţine moldovencei
Moldoveanca de 52 de ani care a primit moştenire 800 de mii de euro de la un preot italian va intra în posesia întregii averi. Decizia a fost luată de Tribunalul din Italia, scrie stirilocale.md.
În august 2013, moldoveanca a primit drept moștenire 800 de mii de euro, bani în numerar și acțiuni bancare. Moștenirea i-a fost lăsată de preotul Don Giulio Gatteri, pe care l-a îngrijit timp de 12 ani și care a murit în luna aprilie 2013 în urma unei boli.

La scurt timp, Tribunalul civil din oraşul Brescia a decis să blocheze suma de 320 de mii de euro la cererea clericilor italieni. Ei susţineau că în luna aprilie, cu şase zile înainte de a muri, preotul Giulio Gatteri ar fi transferat, pe contul său personal, o sumă de 320 de mii de euro, destinată lucrărilor de renovare a bisericii „San Sebastiano”.

Ieri, 30 ianuarie Tribunalul din Brescia a decis că suma de 320 de mii de euro aparține parohului, și nu parohiei, așa cum se vehicula. Astfel, banca a ridicat sechestrul după ce s-a constatat că parohul italian nu a luat niciun euro de la enoriașii săi.

Acum, moldoveanca Valentina Popescu este moștenitor legitim și va intra în posesia întregii moșteniri.
 
Postat de: Departamentul Multimedia
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam