Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
20 August 2014 | 15:03
Participanţii programului „DOR 2014” au revenit acasă
Copiii migranţilor care vor participa la cea de-a doua ediţie a taberei de vară „DOR” au ajuns acasă. Cei 101 participanţi se vor bucura de activităţile proiectului ce se va desfăşura în perioada 21-27 august.
„De la programul DOR 2014 ne aşteptăm la toate câte am avut anul trecut, doar că toate de patru ori mai mult. Mai mulţi participanţi, mai multe emoţii. Vom avea acele ateliere pe care le-am avut şi anul trecut, întâlniri cu meşteri, cu artişti, cu oameni politici. De asemenea, participanţii vor avea parte de excursii atât în municipiul Chişinău, cât şi mai departe. Am pregătit un program foarte intens care sperăm să le placă” a declarat Victor Lutenco, şeful Biroului pentru Relaţii cu Diaspora (BRD).

Şeful BRD a menţionat că o bună parte dintre participanţii taberei din anul trecut sunt implicaţi în ediţia din anul acesta în calitate de voluntari.

Participanții la tabăra de vară provin din Italia, Portugalia, Grecia, România, Irlanda, Kazahstan, Canada, Spania, Ucraina, Marea Britanie, Irlanda și Republica Moldova.

„Am aflat despre programul DOR de la prietenii mei moldoveni din Italia. Sper că vom avea multe activităţi interesante şi voi cunoaşte mai mult tradiţiile moldoveneşti. De asemenea, îmi doresc să îmi fac prieteni noi” a menţionat Mihai Cornică din Padova, Italia.

„Suntem stabiliţi în Italia de 13 ani, dar ne străduim ca în fiecare an să revenim acasă. Mi-am dorit că fiul meu să aplice la acest proiect pentru a afla mai multe despre Moldova, să ne cunoască tradiţiile” ne-a împărtăşit Valentina Cornică.



Veaceaslav Bondarciuc stabilit de mai mulţi ani în capitala Greciei a menţionat că participarea fiului său la prima ediţie a programului DOR a lăsat multe amintiri de neuitat. „Am trăit nişte emoţii extraordinare, mulţumim Guvernului că a oferit copiilor din diasporă această oportunitate. Ne bucurăm că anul acesta au aplicat mai mulţi copii din Grecia”.

Alexandru Bondarciuc, în vârstă de 14 ani, a explicat că a hotărât să aplice şi anul acesta la programul DOR, deoarece i-a plăcut mult tabăra de anul trecut unde şi-a făcut mulţi prieteni noi.



Mariana Danu, mama lui Cătălin şi Sorin, participanţi ai programului DOR, a ţinut să menţioneze importanţa acestui program pentru copiii din diasporă: „Suntem plecaţi de nouă ani în Portugalia şi facem tot posibilul să revenim acasă cel puţin o dată în doi ani. Noi, ca părinţi, ne-am pus ca reper să le restabilim copiilor acea conexiune cu patria, însă, fiind în depărtare, le puteam povesti ceea ce vor vedea aici cu ochii lor. Unul dintre copiii mei a participat la această tabără şi în ediţia din 2013 şi sper să fie la fel de bine ca anul trecut pentru că a fost totul pe măsura aşteptărilor”.

Organizatorii au pregătit pentru tineri un program divers. Acesta cuprinde ateliere în cadrul cărora vor cunoaște mai multe lucruri despre bucătăria tradițională, meșteșugărit, instrumente naționale. De asemenea, vor fi organizate activități de grup, studierea istoriei şi limbii române.

Programul „DOR” are ca scop consolidarea legăturilor emoționale, culturale și de identitate ale copiilor și tinerilor din diasporă cu țara de baștină, prin activități practice.

Postat de: Lucia Ciobanu
Cuvinte cheie:
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam