Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
12 Noiembrie 2014 | 10:23
Poliţişti moldoveni au făcut un schimb de experienţă în Estonia
O delegaţie de poliţişti de la Inspectoratul General de Poliţie din oraşul Chişinău şi din raioanele Dubăsari, Şoldăneşti, Bălţi, Glodeni, Teleneşti, Ialoveni, Hânceşti şi Râşcani, au efectuat recent o vizită în Estonia.
Potrivit Ambasadei Republicii Moldova în Estonia, membrii delegaţiei au vizitat Ministerul Justiţiei, Organizaţia „Neighborhood Watch”, secţiile de poliţie din orașul Tallinn şi Narva, unde au discutat despre programele de asigurare a securităţii, proiectele şi campaniile estoniene pentru prevenirea criminalităţii şi implicarea autorităţilor publice locale în soluţionarea problemelor de siguranţă a comunităţii.

Acţiunea a fost organizată la iniţiativa ONG-ului „Neighborhood Watch” din Estonia, în cadrul unui proiect de dezvoltare a siguranţei comunităţii în zonele rurale din Republica Moldova, finanţat de Ministerul Afacerilor Externe al Estoniei prin mecanismul Cooperării pentru Dezvoltare, şi cu suportul Ambasadei Republicii Moldova în Estonia.

Delegaţia respectivă va constitui echipa de implementare a campaniei 2014-2015 de distribuire a reflectorizantelor pentru copiii din Republica Moldova, colectate anual de către Ambasada Moldovei în Estonia, cu suportul partenerilor estonieni.
Postat de: Lucia Ciobanu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam