Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
20 Februarie 2014 | 16:55
Primari instruiţi să acceseze fonduri europene, cu sprijinul studenţilor basarabeni
Circa 80 de funcţionari publici şi primari din raioanele Străşeni şi Criuleni au fost instruiţi de către un specialist român cum să acceseze investiţii europene în perioada pre şi post aderare la Uniunea Europeană. Instruirile au avut în cadrul unui proiect lansat în noiembrie 2013 de Liga studenţilor basarabeni din Ploieşti, intitulat „Tineretul – viitorul ţării!”, informează IPN.
Vicepreşedintele Ligii studenţilor basarabeni, Daniel Adam, a menționat că instruirile sunt desfăşurate gratuit. Expertul în atragerea investiţiilor europene, Georgiana Tănase, le povesteşte primarilor şi funcţionarilor locali despre  paşii care trebuie întreprinşi pentru a obţine granturi europene. Expertul le transmite experienţa autorităţilor locale din România din perioada pre şi post aderare la UE, le  comunică inclusiv despre greşelile care au fost comise la acea etapă.

Ieri, 19 februarie, expertul român a avut o întrevedere cu circa 50 de primari şi funcţionari din raionul Străşeni. Reprezentantul administraţiei publice a oraşului, Alina Cozorez, a spus că au fost prezentate mai multe proiecte implementate în România în domeniul dezvoltării infrastructurii satelor.

Proiecte prezentând un interes sporit şi pentru primarii din Republica Moldova. Majoritatea oficialilor au solicitat informaţii despre posibilitatea de a obţine fonduri europene pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii la sate în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Proiectul urmează să ajungă în toată raioanele Moldovei, iar primarii şi funcţionarii care doresc să participe la instruire sunt îndemnaţi să solicite ajutorul Ligii studenţilor basarabeni din Ploieşti.
Postat de: Lucia Ciobanu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam