Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
11 Noiembrie 2015 | 11:18
Principalul suspect al omorului studentului moldovean de la Iaşi neagă acuzaţiile
Studentul de la Iaşi care este suspectat de uciderea unui coleg de cămin a fost reţinut marţi, 10 noiembrie, de procurorii ieşeni fiind acuzat de omor şi tentativă la omor. Acesta susţine că el este, de fapt, victima incidentului, informează ziaruldeiasi.ro.
Tânărul reținut are 20 de ani și este originar din judeţul Neamţ. El a fost găsit în cursul dimineţii în localitatea din care este originar, aflându-se în casa părinţilor. Anchetatorii ieşeni l-au considerat principalul suspect al uciderii studentului din Republica Moldova şi al rănirii grave al unui alt student. Bănuitul a fost escortat la Parchetul din Iaşi de către autorităţi el negând în timpul audierilor faptul că ar fi comis fapta.

Surse juridice au precizat că tânărul a spus la audieri că în camera de cămin în care s-a petrecut fapta ar fi fost atacat, la rândul său, de o altă persoană. Ar fi fugit de acolo după care nu ştie ce s-a mai întâmplat. „Noi verificăm şi această versiune”, a spus procurorul Alexandru Pecincu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. După ce se presupune că a comis fapta, bănuitul a plecat cu un microbuz din Iaşi.

În cursul zilei de astăzi, reținutul va fi prezentat Tribunalului cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. „Clientul meu îşi susţine nevinovăţia şi susţine că la faţa locului s-a aflat şi o a patra persoană, care a fost de fapt agresorul. El l-a blocat pe agresor din acest motiv fiind rănit”, a declarat Dragomir Tomaşeschi, avocatul. Surse juridice au precizat că tinerii jucau poker înainte de a avea loc crima.

Victima care a decedat a fost lovită de cel puţin de 40 de ori cu un cuţit care a fost găsit în camera de cămin. Tot în camera a fost găsită şi o sticlă de alcool sanitar, cel mai probabil folosită la incendierea paturilor, după comiterea faptei, menționează sursa citată.
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam