Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
24 Noiembrie 2015 | 13:56
Profesorul Victor Moraru a fost decorat cu Ordinul „Steaua Italiei”
Doctorul habilitat în ştiinţe politice, Victor Moraru, a fost decorat cu Ordinul „Steaua Italiei” în grad de Cavaler. Distincţia i-a fost conferită pentru merite deosebite în dezvoltarea ştiinţelor sociale şi economice şi promovarea culturii şi limbii italiene şi a fost înmânată de ambasadorul Italiei în Republica Moldova, Enrico Nunziata.
„Sunt onorat de înalta consideraţie pe care am primit-o din partea statului italian. Această distincţie este o apreciere a activităţii, realizate pe parcursul aproape a trei decenii, pe care am consacrat-o consolidării relaţiilor moldo-italiene, în special, în domeniul ştiinţei. Totodată, o consider drept o apreciere a ştiinţei moldoveneşti, a eforturilor colegilor mei din Republica Moldova şi Italia, care au contribuit la atingerea acestor rezultate, cărora pe această cale, le mulţumesc”, a  menţionat proaspătul Cavaler al Ordinului „Steaua Italiei”.

Ordinul „Steaua Italiei” este una dintre cele mai înalte distincţii italiene, acordate pentru a recompensa personalităţile care s-au distins prin apropierea lor de Republica Italiană. De menţionat, că  profesorul Victor Moraru a fost distins cu „Premiul Italia 2012”.

Victor Moraru este cunoscut în Republica Moldova ca un promotor al culturii şi ştiinţei italiene. A publicat numeroase lucrări atât în Italia, cât şi în Moldova, consacrate problemelor actuale ale politologiei, sociologiei şi relaţiilor internaţionale. A participat la organizarea unor importante foruri, s-a produs ca expert în numeroase proiecte.
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam