Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
03 Februarie 2014 | 15:24
Relaţiile moldo-israeliene, în atenţia reprezentanţilor Ministerului de Externe
Cea de-a 22-a aniversare de la stabilirea relaţiilor diplomatice a Republicii Moldova cu Statul Israel a fost marcată în cadrul unei întrevederi a ambasadorului Republicii Moldova în Israel, Anatol Vangheli, cu viceprim-ministrul Statului Israel, Ministru al Afacerilor Externe, Avigdor Liberman.
Evenimentul a permis efectuarea unei treceri în revistă a stadiului actual al relaţiilor bilaterale, care au fost calificate drept prieteneşti, călduroase și bazate pe susţinere reciprocă. Au fost discutate, de asemenea, subiectele prioritare de pe agenda bilaterală, printre care impulsionarea dialogului politic și organizarea vizitei oficiale în Israel a șefului diplomației moldovenești, liberalizarea regimului de vize, cooperarea comercial-economică și culturală, extinderea cadrului juridic în domeniile agriculturii, transportului aerian, medicinii și securității sociale.

Ministrul Avigdor Liberman a dat asigurări că instituția pe care o conduce, dar și personal, va sprijini misiunea Republicii Moldova din Israel în vederea realizării obiectivelor pe care și le propune. Oficialul a reiterat susținerea Israelului pentru Republica Moldova pe calea integrării europene și a implementării reformelor demarate în țara noastră.
Postat de: Lucia Ciobanu
Cuvinte cheie:
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam