Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
05 Iulie 2014 | 13:22
Reprezentantul diasporei în Franţa, revenit acasă în funcţia de viceministru
Noul viceministru al Mediului, Dorin Duşciac, a fost prezentat vineri, 4 iulie, colectivului aparatului central al ministerului. În această funcţie Guvernul l-a numit pe fostul reprezentant al diasporei în Franţa la 25 iunie 2014.
Dorin Dușciac deține diploma de Inginer în domeniul Materiale şi Dispozitive Semiconductoare, Institutul Naţional de Ştiinţe Aplicate (Franța), precum și cea de Doctorat în Fizică. Este autor a 21 de lucrări științifice.

Anterior a activat în calitate de profesor asistent în cadrul Ecole Centrale Paris și Institutul Naţional de Ştiinţe Aplicate din Lyon. Începând cu anul 2011 este Membru al Consiliului coordonator al persoanelor originare din Republica Moldova - diasporei moldoveneşti, coordonator al Grupului de Lucru „Justiţie şi Drepturile Omului”.

În anul 2010 a fost decorat cu Medalia „Meritul Civic”
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam