Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
09 Aprilie 2014 | 10:15
Republica Moldova prezentă la Festivalul de filme francofone de la Strasbourg
Cinéma Odyssée din Strasbourg a fost gazda premierei filmului naţional „Culorile” în versiune originală, subtitrată în limba franceză. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul Festivalului de filme, la care participă zece ţări francofone reprezentate la Strasbourg, printre care şi Republica Moldova.
Seara naţională a debutat cu un discurs de prezentare a filmului „Culorile”, rostit, în numele Ambasadorului Tatiana Pârvu, de către un membru al Reprezentanţei Permanente a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, la eveniment au participat peste 80 de persoane - concetăţeni din comunitatea moldovenească, reprezentanţi ai misiunilor diplomatice şi consulare acreditate la Strasbourg, discipolii Alianţei Franceze, etc.

Filmul organizat în cooperare cu Reprezentanţa Permanentă a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei a lăsat publicului cele mai bune impresii,  cei prezenți în sală au apreciat eforturile depuse de autorităţile naţionale în vederea difuzării  peliculei cu subtitrare în limba franceză la Strasbourg.

Filmul „Culorile” reprezintă o nouă realizare recentă a regizoarei Viorica Meşină, care, după mai bine de zece ani, revine în forţă cu un nou film despre dominaţia emoţională masculină asupra femeii. În peliculă s-au filmat exclusiv actori moldoveni, printre care  Diana Rotaru şi Ion Guzu. Având un puternic mesaj social, opera artistică a fost realizată de Atelierul „Sergiu Prodan” în parteneriat cu Centrul Internaţional pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada”.

Festivalul de filme francofone se va desfăşura până la 15 aprilie 2014.
Cuvinte cheie:
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam