Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
02 Decembrie 2014 | 13:34
Rolul tinerilor şi al femeilor în societatea contemporană - discutate la Reuniunea Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei
Rolul tinerilor şi al femeilor în societatea contemporană au fost principalele subiecte discutate la cea de-a XV-a Reuniune la nivel înalt a Şefilor de Stat şi de Guverne din cele 77 ţări membre şi observatori ai Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei.
Solicitat de Radio Moldova Actualități, ambasadorul Oleg Serebrian,  reprezentantul  permanent al Republicii Moldova la Consiliul Francofoniei, a menționat că, în cadrul evenimentului, o atenție deosebită a fost atrasă dimensiunii economice, cooperărilor din spațiul nord-sud și est-sud.

„Toată reuniunea a fost axată pe tema tinerilor și femeilor în societatea contemporană. Dar, dincolo de problemele sociale, care au fost laitmotivul discuțiilor atât la reuniunea ce s-a desfășurat în capitala senegaleză între 29-30 noiembrie. cât și conferința ministerială care a precedat-o, au fost discutate și dimensiunile economice. Eu am accentuat această dimensiune importantă a francofoniei, precum și colegii din sud-estul Europei. Cred că această reuniune a fost importantă din două puncte de vedere: extinderea francofoniei, fiind admiși câțiva noi observatori și pentru că pentru prima dată a fost ales un secretar general de pe continentul american și nu de pe cel african” a subliniat oficialul moldovean prezent la reuniune.

Organizaţia Internaţională a Francofoniei reuneşte 77 de state, 57 de state membre şi 20 cu statut de observator. Republica Moldova este parte a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei  de 17 ani.
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam