Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
05 Aprilie 2015 | 18:38
Românii din străinătate cer crearea Ministerului Românilor de Pretutindeni pentru Diasporă
Peste 100 de reprezentanţi ai asociaţiilor de români din străinătate solicită Guvernului României crearea Ministerului Românilor de Pretutindeni şi a unei instituţii speciale în subordinea premierului, responsabilă de relaţia cu Republica Moldova. Acestea sunt principalele revendicări ale diasporei din România şi Republica Moldova, formulate la Bucureşti, în cadrul Congresului Diasporei Unioniste.
,,Avem nevoie de o susținere punctuală, de un buget și de o strategie pentru eficientizarea raportului dintre statul român și românii din străinătate, precum și a coordonării politicilor pentru Republica Moldova”, a declarat George Simion, președintele executiv al Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

Românii de pe ambele maluri ale Prutului, plecați în Italia, Franța, Spania, Grecia, Germania, Elveția, Marea Britanie și SUA au punctat că nu există o diasporă a României și o diasporă a Republicii Moldova, ci o singură Diasporă Română. De asemenea, participanții la Congres au solicitat clasei politice de la București și de la Chișinău să își asume Unirea ca obiectiv național și să depună toate eforturile necesare ca aceasta să se realizeze până cel târziu în 2018, se spune într-un comunicat al organizatorilor Congresului Diasporei Unioniste.

Evenimentul desfășurat în perioada 3-5 aprilie s-a încheiat cu o horă a Unirii întinsă de românii din Diaspora în Piața Universității.
Postat de: Departamentul Multimedia
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam