Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
16 Septembrie 2014 | 16:12
Sărbătorile naţionale ale Moldovei, marcate în Antalya
Ambasada Republicii Moldova în Republica Turcia a organizat la 12 septembrie o recepţie cu ocazia celei de-a 23-a aniversări a Independenţei Republicii Moldova şi a sărbătorii naţionale „Limba noastră cea română”. Propunându-şi realizarea unui eveniment care ar cuprinde o promovare şi prezentare amplă a produselor vinicole ale Republicii Moldova, acţiunea a avut loc în cea mai renumită zonă turistică – Antalya, orăşelul Belek.
La recepţie au participat membrii corpului diplomatic din Republica Turcia, dar şi reprezentanţii autorităţilor locale, Recep Yuksel,ÜKSEL, viceguvernatorul regiunii Antalya, Menderes Mehmet Tevfik Turel, primarul oraşului Antalya, alte persoane din conducerea locală și regională, agenți economici din sfera business-ului turistic și hotelier, importatori și producători de vinuri, diferiți reprezentanți din organizații guvernamentale şi obștești, un număr de turişti moldoveni aflaţi la odihnă în zonă, precum şi reprezentanţi ai diasporei moldoveneşti. La eveniment au fost prezenți și mai mulți producători vinicoli din țara noastră.

În cadrul discursului său, ambasadorului Moldovei în Turcia, Igor Bolboceanu, i-a felicitat pe invitați cu ocazia celor două momente importante în relaţiile moldo-turce produse recent: abolirea începând cu 1 iunie a regimului de vize dintre Republica Moldova şi Turcia, precum şi semnarea la Chişinău, la 11 septembrie, a Acordului de Liber Schimb dintre Republica Moldova şi Republica Turcia.

Marcarea sărbătorilor Republicii Moldova în regiunea Antalya a fost apreciată pozitiv de către Consulii onorifici ai diferitor ţări, oficiile cărora sunt deschise în Antalya, dar şi de autorităţile locale, care au menţionat aspectul pozitiv al prezentării Republicii Moldova în regiune, menționează Ambasada Moldovei la Ankara.
Postat de: Lucia Ciobanu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam