Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
30 Ianuarie 2014 | 17:12
Schimb de experienţă cu Estonia în domeniul administrării publice
O delegaţie a Academiei de Administrare Publică de pe lângă preşedintele Republicii Moldova a efectuat, recent, o vizită de lucru în Estonia.
În cadrul vizitei, delegația a avut întrevederi cu administrația Universității Tehnologice din Tallinn, Școala Juridică din Tallinn, reprezentanții Ministerului de Externe al Estoniei şi ai Academiei Serviciului Public din Estonia, precum şi cu oficiali din cadrul Ambasadei Republicii Moldova la Tallinn.

Un spaţiu aparte a fost rezervat familiarizării profesorilor moldoveni cu experienţa Universităţii de Tehnologie din Tallinn în domeniul efectuării cercetărilor ştiinţifice, colaborării în acest domeniu cu alte instituţii din ţările Uniunii Europene, spaţiul fost sovietic şi din Orientul Apropiat.

În cadrul aceleiaşi vizite, s-a discutat despre metodele şi procedeele de predare în contextul ajustării curriculei moldoveneşti la standardele educaţionale europene.

De un real interes s-a bucurat informaţia prezentată de Directorul Şcolii de Drept, Tanel Kerikmae, cu privire la elaborarea proiectelor oferite de către organismele internaţionale, iar specialiştii din cadrul Școlii de Drept au prezentat un program complex de evidenţă cu aplicarea tehnologiilor informaţionale.
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam