Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
11 Septembrie 2014 | 16:41
Schimb de experienţă moldo-estonian în domeniul educaţional
La începutul acestei luni, o delegaţie din cadrul Ministerului Educaţiei din Republica Moldova, condusă de viceministrul Loretta Handrabura, a efectuat o vizită de lucru în Estonia.
În cadrul vizitei, au avut loc întrevederi bilaterale cu Mart Laidmets și Janar Holm, vice-cancelari ai Ministerului Educației din Estonia, directorii și specialiștii Agenției de Asigurare a Calității în învățământ din Estonia, conducerea Universității din Tallinn și ai Centrului Educației Vocaționale din Tartu, anunţă Ambasada Republicii Moldova în Republica Estonia.

Scopul vizitei a fost familiarizarea cu practicile estoniene în domeniul asigurării calității în instituțiile educaționale superioare și vocaționale, implementarea experienței estoniene de către instituțiile similare din Republica Moldova, stabilirea unei cooperări de durată dintre ministerele de resort, agențiile de asigurare a calității, universitățile și școlile vocaționale din Republica Moldova și Estonia.

Vizita a avut loc grație asistenței financiare a Ministerului Afacerilor Externe al Estoniei prin mecanismul Cooperare pentru Dezvoltare. Parteneriatul a fost stabilit de către Ambasada Moldovei la Tallinn.
Postat de: Lucia Ciobanu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam