Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
15 Octombrie 2014 | 13:11
Societatea Moldovenilor din Germania a sărbătorit 10 ani de la fondare
Societatea Moldovenilor din Germania, condusă de Angela Mutruc, a marcat un deceniu de la înfiinţare. La concertul jubiliar, organizat pe 10 octombrie, au fost prezenţi ambasadorul Republicii Moldova în Germania, Aureliu Ciocoi, reprezentanţi ai autorităţilor locale, precum şi circa 150 de spectatori, atât moldoveni, cât şi germani.
Membrii organizației nu sunt doar cetățeni originari din Republicii Moldova, dar și cetățeni germani, care au vizitat Moldova și au hotărât să contribuie prin intermediul organizației la realizarea diverselor proiecte culturale și sociale pentru țara noastră.

Publicul a avut posibilitatea de a cunoaște dansul popular moldovenesc, prezentat de către ansamblul de dans pentru copii „Speranța” din Chișinău. În cadrul programului a evoluat și o tânără solistă, elevă a Liceului muzical „Bach” din orașul Berlin, membră a asociației, precum și corul „Semănătorii” din satul Biești, raionul Orhei, condus de către Ștefan Caranfil, artist al poporului. 



După concert, oaspeții au avut posibilitatea să guste din vinurile și bucatele tradiționale moldovenești, precum și să afle mai multe despre activitatea Societății Moldovenilor din orașul Berlin, reflectată în cadrul unei expoziții de fotografii.

Evenimentul a fost organizat cu susținerea Biroului pentru Relații cu Diaspora (BRD), a Primăriei Biești, a Ambasadei Republicii Moldova la Berlin și a membrilor comunității de moldoveni din Berlin.



Potrivit BRD, din 2007, societatea Moldovenilor din Germania susține casa de copii cu dizabilități din satul Vîsoca, raionul Soroca. În această perioadă, pentru copiii din această instituție au fost procurate încălțăminte, rechizite școlare, medicamente și alte lucruri necesare.
Postat de: Lucia Ciobanu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam