Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
06 Martie 2014 | 16:53
Specialişti din Moldova, România şi Ucraina conlucrează în cadrul unui proiect de cercetare în medicină
Programul de cercetare în medicină CHRONEX -RD în care sunt antrenate trei universităţi de medicină din Chişinău, Iaşi şi Odesa se va derula în perioada decembrie 2013 - august 2015, informează Radio Moldova.
Scopul programului este de a conjuga eforturile cercetătorilor din Republica Moldova, România şi Ucraina la găsirea unor modalităţi performante pentru combaterea maladiilor cronice, atrăgând mijloace financiare din fondurile private şi cele europene. Participanții au menționat că au ales să facă cercetări asupra bolilor cronice, pentru că acesta este principalul factor al mortalității, mai ales în țările cu venituri mici și mijlocii. 

„Este un proiect într-un parteneriat regional dintre trei universități, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa ” din Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău și Universitatea de Medicină din Odesa. Intenția acestui proiect este de a dezvolta o rețea de excelență în domeniul maladiilor cronice, ceea ce vizează cercetarea și dezvoltarea managementului maladiilor cronice. Cercetarea în niște nuclee create regional, transfrontalier dintre cercetătorii moldoveni, români și ucraineni va oferi posibilitatea de a găsi soluții pentru probleme comune”, a menționat Rodica Grama, coordonatorul de proiect din Republica Moldova.

Potrivit lui Liviu Oprea, managerul proiectului din Iași, scopul proiectului este unul social-economic. „Încercăm să dezvoltăm nu numai regiunea, ci și universitățile noastre, proiectul este elaborat în cadrul unui consorțiu din trei universități. Ideea este să consolidăm toate resursele umane și de infrastructură din cele trei universități în cadrul unei rețele”, a menționat Liviu Oprea.
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam