Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
02 Mai 2014 | 13:45
Statul italian oferă 600 de euro lunar pentru şomeri
Guvernul italian a adoptat legea prin care se oferă lunar suma de maxim 600 de euro celor care nu lucrează. Legea este construită după modelul francez, iar pentru aplicarea ei au fost alocaţi aproximativ 20 de miliarde de euro.
Conform legii vor beneficia de „veniturile pentru cetățean" toate persoanele care au vârsta de peste 18 ani, de orice naționalitate, care au reședința pe teritoriul Italiei și care au rămas fără loc de muncă. Vor mai beneficia de cei 600 de euro și persoanele care au un serviciu, dar care prin veniturile obținute nu au reușit să depășească nivelul de sărăcie.

În cazul în care solicitantul ajutorului din partea statului este șomer va primi 600 de euro lunar, în cel de-al doilea caz, statul va interveni prin suplimentarea venitului prin oferirea unui sprijin financiar lunar. Dacă într-o familie sunt doi membri, unul dintre ei lucrează fiind remunerat cu 400 de euro și celălalt nu lucrează, cel dintâi va primi de la Guvern 200 de euro în completarea venitului, iar cel de-al doilea va beneficia de întreaga sumă de 600 de euro.

De asemenea, în cadrul legii se mai precizează că Forțele de Muncă din fiecare oraș va oferi fiecărui solicitant trei oferte de muncă adecvate pregătirii acestuia, iar în cazul în care le va refuza pe toate cele trei va pierde dreptul de a accesa veniturile pentru cetățean din partea statului Italian.
Postat de: Lucia Ciobanu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam