Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
12 Mai 2016 | 12:28
Tablourile furate de un grup de moldoveni dintr-un muzeu din Italia au fost recuperate în Ucraina
Tablourile în valoare de 15 milioane de euro furate de un grup de moldoveni dintr-un muzeu din Italia au fost recuperate în Ucraina. Anunţul a fost făcut de către preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko. Cele 17 tablouri, inclusiv opere de Rubens şi Tintoretto au fost găsite într-o pădure din regiunea Odesa, şi potrivit oamenilor legii, acestea erau pregătite pentru a fi transportate în Republica Moldova, relatează Moldova 1.
Tablourile erau ascunse într-o pădure din regiunea Turunciuk, din apropierea segmentului transnistrean al graniţei moldo-ucrainene. Potrivit oamenilor legii din Ucraina și din Moldova, care au desfăşurat operaţiunea în comun, după ce mai mulţi membri ai grupării au fost capturaţi, tablourile au ajuns în regiunea Odesa prin intermediul transferurilor internaţionale poștale.

După investigaţii suplimentare, specialiştii au confirmat faptul că operele de artă sunt autentice. Anunţul depre identificarea tablourilor a fost făcut de preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko. Poliţiştii au indentificat şi membrii grupării care s-au ocupat de transportarea tablourilor, dar şi pe cei care ar fi trebuit să vândă tablourile pe teritoriul Ucrainei şi Federaţiei Ruse.

Zece cetăţeni ai Republicii Moldova, un român şi doi italieni au fost arestaţi în ultimele luni în cadrul unei investigaţii de amploare, desfăşurată după furtul celor 17 tablouri. Pe 18 noiembrie 2015, trei bărbaţi cu cagule pe cap, dintre care doi înarmaţi, au intrat în Muzeul Castelvecchio din oraşul italian Verona, înainte de ora închiderii. L-au legat pe paznic, au luat tablourile şi au fugit apoi cu maşina gărzii de securitate. Poliţiştii italieni au anunţat că liderul grupării este o moldoveancă. Valoarea totală a tablourilor este de peste 15 milioane de euro, iar jaful a fost catalogat drept cel mai grav furt de opere de artă din istoria Italiei.
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam