Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
20 Octombrie 2014 | 15:16
Transferuri de bani din Italia spre Moldova, mult mai ieftine
Un nou serviciu de transfer monetar internaţional între oficiile poştale din Moldova şi Italia a fost lansat luni, 20 octombrie. Noul serviciu de transferuri de bani permite moldovenilor care locuiesc în Italia să facă transferuri la o rată de doar cinci euro pentru orice sumă de până la 1000 de euro.
 „Este un lucru enorm, astfel încât cetățenii noștri să vadă încă un beneficiu în urma faptului că noi preluăm standarde europene. Este un prim Acord, urmează să intre în vigoare Acorduri cu Spania, Portugalia, sper să continue și cu alte țări. Sper foarte mult să reușim să implementăm și cu țările din Est. Drept urmare, banii vor veni acasă pe cale legală, evitând schemele care sunt, deseori, periculoase, iar costurile sunt minime raportat la ce s-a plătit până acum. Sper ca pasul următor să fie inițierea negocierilor pe Acordul cu asistență socială”, a menționat premierul Iurie Leancă prezent la evenimentul de lansare.

Astfel, destinatarii plății din Moldova pot să ridice banii fie în euro, fie în lei moldovenești, practic la toate serviciile poștale din Moldova și Italia.

Doar astăzi, în primele ore au fost efectuate transferuri în valoare de șase mii de euro. Acest serviciu este posibil în urma unui Acord între operatorii poștali din Republica Moldova și din Italia, care permite efectuarea transferurilor bănești prin intermediul a peste 9000 de oficii poștale italiene către 1148 oficii poștale din Moldova, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Noul serviciu de transferuri de bani a fost negociat și dezvoltat între ÎS „Poșta Moldovei” și „Poste Italiane” în perioada ianuarie - septembrie 2014, cu suportul OIM Moldova și al Băncii Naționale a Moldovei, în cadrul Programului Global Comun OIM/PNUD/UNWomen  „Integrarea Migraţiei în Strategiile Naționale de Dezvoltare”- Faza II (MOMID), finanțat de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare, SDC.
Postat de: Lucia Ciobanu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam