Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
02 Octombrie 2017 | 12:47
Un Acord privind reintegrarea moldovenilor reveniţi din Franţa, semnat la Chişinău
Un Acord cadru privind reintegrarea moldovenilor reveniţi din Franţa a fost semnat astăzi, la Chişinău, de către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi Oficiul Francez pentru Imigrare şi Integrare.
Acordul semnat instituie un mecanism de susţinere materială şi financiară pentru reintegrarea cetăţenilor moldoveni reveniţi din Republica Franceză, potrivit unui comunicat emis de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Asistenţa oferită din partea autorităţilor franceze va viza suport pentru reintegrarea socială, susţinere financiară pentru reîncadrarea în câmpul muncii, precum şi suport financiar pentru iniţierea unei afaceri în Republica Moldova. 

„Pentru Republica Franceză, acordul are o dublă importanță, va susține cetățenii Republicii Moldova care prin activitatea lor au contribuit la bunăstarea țării noastre pe plan economic și social, iar pe de altă parte, acesta va consolida relațiile moldo-franceze prin inițierea unor proiecte comune”, a declarat Didier Leschi, directorul Oficiului Francez pentru Imigrare şi Integrare, citată de Mesager.

„Impactul acestui acord se referă la o reintegrare mai bună a cetăţenilor Republicii Moldova pe piaţa forţei de muncă, pe reintegrarea cetăţenilor din perspectiva consolidării familiilor rămase în Moldova  pe gestionarea fluxurilor migraţionale şi pe valorificarea capacităţilor şi cunoştinţelor obţinute în Franţa”, a menţionat Anastasia Oceretnîi, viceministra Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, citată de Mesager. 
Postat de: Rodica Mazur
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam