Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
29 Decembrie 2014 | 09:49
Un autocar cu 33 de moldoveni a derapat în România
Un autocar având la bord 33 de persoane, care a plecat din Republica Moldova şi se îndrepta spre Bucureşti, a derapat într-un şanţ, luni dimineaţă, în judeţul Buzău, oamenii fiind scoşi prin trapa de sus a maşinii de angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, informează Mediafax.
Accidentul a avut loc între localităţile Limpeziş şi Mihăileşti din România, fiind semnalat la ora 5.35, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, Vasile Parahoveanu.

Autocarul, care avea la bord 31 de pasageri şi doi şoferi şi plecase din Republica Moldova cu destinaţia Bucureşti, a derapat într-un şanţ, cu partea dreaptă, astfel că oamenii n-au putut ieşi pe uşi din vehicul, ei fiind scoşi de echipajele ISU Buzău pe trapa de sus.

Potrivit Mediafax, toate persoanele aflate în autocar au fost evaluate medical de angajaţii ISU, niciuna neavând leziuni în urma accidentului. Oamenii sunt duşi într-un adăpost, unde vor rămâne până îşi vor putea continua drumul.
Postat de: Departamentul Multimedia
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam