Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
14 Februarie 2018 | 14:40
Un Mărţişor de acasă pentru moldovenii din diasporă
În contextul includerii „Mărţişorului” în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO, la început de primăvară, Guvernul Republicii Moldova prin intermediul Biroul relaţii cu diaspora (BRD) din cadrul Cancelariei de Stat în colaborare cu Ambasadele Republicii Moldova şi Asociaţiile din diasporă organizează programul cu genericul „Mărţişor de acasă”.
„Mărțișor de acasă”, program guvernamental dedicat diasporei Republicii Moldova, se va desfășura în conformitate cu planul de acțiuni pentru anii 2016-2018 privind implementarea Strategiei naționale „Diaspora – 2025”, în care este prevăzut elaborarea și implementarea programelor destinate menținerii identității naționale, culturale și lingvistice.

Programul are drept scop consolidarea diasporei, promovarea tradițiilor și a imaginii Republicii Moldova peste hotare prin intermediul Mărțișorului, precum și păstrarea legăturilor emoționale, culturale și de identitate ale cetățenilor Republicii Moldova stabiliți peste hotare, cu țara de origine.
 
Programul se planifică a fi organizat în țările unde există un număr mare de cetățeni ai Republicii Moldova, dar la solicitările cărora BRD, anterior, nu a dat curs: Olanda - Haga (03 martie), Belgia - Bruxelles (04 martie), Grecia - Atena (11 martie), România or. București (24 martie) și Spania - Barcelona (25 martie).
 
În cadrul evenimentului, se vor desfășura ateliere tematice de lucru care vor include tehnici de confecționare a mărțișoarelor, iar trupa Alex Calancea Band din Republica Moldova va susține un program artistic, care va include un proiect inedit gândit, special, pentru diasporă.
Postat de: Cornelia Stefoglu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam