Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
25 Martie 2018 | 11:00
Un turist din Moldova, salvat după ce s-a rătăcit prin munţi în România
Un turist din Republica Moldova, care cobora cu placa de snowboard din Masivul Postăvarul (România) ar fi pierdut traseul marcat din cauza ceţii şi s-a rătăcit, apelând numărul de urgenţă 112, scrie Agerpres.
Imediat, jandarmii montani din Poiana Braşov au plecat cu Duster-ul cu şenile spre zona descrisă de turistul aflat în dificultate.

„A fost folosit Duster-ul şenilat pentru a ajunge cât mai repede în zona în care se afla turistul rătăcit, însă a fost nevoie şi de o deplasare pedestră a jandarmilor montani, având în vedere că persoana rătăcită a fost localizată într-o zonă împădurită în care nu se putea intra cu maşina. Prima intervenţie a Duster-ului cu şenile din dotarea jandarmilor montani a fost de această dată reală şi nu doar un exerciţiu, fiind vorba de o misiune de căutare - salvare a unui turist, rezultatul fiind scurtarea timpului de reacţie şi ajungere la apelantul 112 aflat în dificultate în zona montană”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov, Ciprian Aldea.
 
Turistul nu a necesitat îngrijiri medicale, fiind condus la Cabana Postăvarul, unde şi-a recuperat forţele pentru a putea coborî în siguranţă pe placa de snowboard până în staţiune.
Postat de: Rodica Mazur
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam