Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
12 Decembrie 2014 | 15:02
Una dintre universităţile din Moldova va purta în premieră logoul conferit de Comisia Europeană
Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) a devenit prima instituţie din Republica Moldova, căreia Comisia Europeană i-a conferit logoul „Excelenţa Resurselor Umane în Cercetare” (Hr Excellence In Research).
Prin această certificare, în baza analizei şi evaluării organigramei funcţionale şi a planului de acţiune privind „Strategiile de Resurse Umane pentru Cercetători”, Comisia Europeană în cadrul programului EURAXESS, a recunoscut faptul că practicile şi regulamentele Universităţii AŞM corespund cu valorile europene ale eticii, libertăţii şi transparenţei, precum şi cu alte principii stipulate în Carta Europeană a Cercetătorului şi Codul de Conduită pentru Recrutarea Cercetătorilor.

Rectorul Universităţii AŞM, Maria Duca, a mărturisit că sunt onoraţi şi mândri, în acelaşi timp, că au intrat în vizorul Comisiei Europene pe filiera succesului în cercetare. Ea a subliniat că în urma obţinerii acestei certificări, va spori vizibilitatea internaţională a instituţiei și va creşte gradul de credibilitate în faţa partenerilor străini. „Suntem bucuroşi că am reuşit să ne raliem la standardele internaţionale în ceea ce priveşte regulamentele interne, activitatea de cercetare, obiectivele strategice”, a declarat Maria Duca.

Până în prezent, 120 de universităţi şi instituţii de cercetare din Uniunea Europeană au dreptul să afişeze logoul „Hr Excellence In Research”, acest lucru fiind permis de Comisia Europeană doar în urma unui complex şi îndelungat proces de evaluare.
Postat de: Lucia Ciobanu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam