Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
01 Iulie 2015 | 13:59
Valeriu Turea numit şef al Biroului pentru Relaţii cu Diaspora
Valeriu Turea, a fost numit şef la Biroul de Relaţii cu Diaspora (BRD). Decizia a fost aprobată în cadrul şedinţei de miercuri a Cabinetului de Miniştri.
Premierul interimar, Natalia Gherman, ministru în exerciţiu al Afacerilor Externe şi Integrării Europene a declarat, în cadrul ședinței, că Valeriu Turea îşi încheie activitatea diplomatică în Portugalia, iar experienţă diplomatică, jurnalistică şi administrativă sunt calităţile necesare pentru a exercita această funcție, a punctat Gherman.

Valeriu Turea a fost ambasador al Republicii Moldova în Portugalia.

Anterior, şef al BRD a fost Victor Lutenco care a demisionat la 5 martie 2015. 

Postat de: Violeta Gorun
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam