Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
31 Iulie 2017 | 12:10
Vinurile din Moldova cuceresc piaţa din Tokyo
La Tokyo a fost deschis un nou magazin în care sunt comercializate vinuri moldoveneşti. Aceasta a fost iniţiativa unei moldovence care mai de demult importă vinuri din Moldova în Japonia, relatează Radio Moldova Actualităţi.
La ceremonia de inaugurare a participat şi ambasadorul Republicii Moldova în Japonia, Vasile Bumacov, care încurajează promovarea vinurilor moldovenești în această țară. Potrivit lui, vinul moldovenesc este apreciat de consumatorii din Japonia.
 
„Avem o perspectivă foarte mare de a vinde acolo vinurile noastre de calitate. Este destul de important ca autorităţile din Moldova şi Ambasada Republicii Moldova în Japonia să aibă grijă să nu apară afacerişti, cei care pot discredita, aşa cum au făcut în multe alte ţări”, a declarat Vasile Bumacov.
 
Ambasadorul Japoniei Republica Moldova, Masanobu Yoshii, a menţionat recent că vinurile moldoveneşti sunt deja cunoscute pe piaţa niponă, făcând referire la o expoziţie de vinuri, la care au fost mai mulţi producători din Republica Moldova.
 
„Cu referire la expoziţia de vinuri, am fost foarte mândru să mă aflu alături de vinificatori din Moldova foarte bine pregătiţi. La standul cu vinurile din Moldova era tot timpul aglomerat”, a mai spus Vasile Bumacov.
Postat de: Rodica Mazur
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam