Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
01 Septembrie 2015 | 09:48
Ziua Limbii Române, sărbătorită şi de comunitatea moldovenilor din Calgary (FOTO)
Deşi se află la mii de kilometri distanţă, moldovenii din Calgary, Canada, s-au reunit la sfârşitul verii pentru a sărbători împreună Ziua Limbii Române.
Solicitată de TRM.MD, Victoria Bogdănaș, președintele Comunității moldovenilor din Calgary, ne-a comunicat că în cadrul evenimentului, conaționalii noștri s-au distrat, au cântat, au dansat și au participat la diverse concursuri.


 
„Ne-am bucurat să cunoaștem persoane noi și să descoperim talente în diaspora noastră. E mereu o bucurie să te întâlnești cu ai tăi și să te simți ca acasă. Mulțumim tuturor care au participat la organizarea și desfășurarea sărbătorii.  Orice eveniment organizat în cadrul comunității este bine primit de conaționali. Programul manifestării a inclus concursuri, întrebări despre Moldova și ghicitori în română pentru copii. Sperăm că astfel limba română să fie păstrată și apreciată în familiile moldovenilor din Canada”, a declarat Victoria Bogdănaș.


Potrivit moldovenilor din Canada, evenimentul a avut drept scop respectarea sărbătorilor moldovenești și valorificarea importanței acestora pentru diaspora moldovenească. 

Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam