Loading
ro ru en




Monden
Loading
05 Noiembrie 2014 | 19:00
Forbes: Putin rămâne cel mai influent om din lume
Preşedintele rus, Vladimir Putin, rămâne pentru al doilea an consecutiv cea mai influentă personalitate din lume, potrivit clasamentului stabilit de revista americană, Forbes. Liderul de la Kremlin devansându-l din nou pe omologul său american, Barack Obama, relatează AFP, citată de Agerpres.
După ce a anexat Crimeea în luna martie și a orchestrat un conflict cu Ucraina și după ce a încheiat cu China un contract de mai multe miliarde de dolari pentru construirea unui oleoduct, Vladimir Putin își consolidează poziția în fruntea clasamentului. „Pentru al doilea an consecutiv, considerăm că președintele rus este personalitatea cea mai influentă, el fiind urmat de președintele SUA”, scrie Forbes.

Locul al treilea în clasamentul anual Forbes este ocupat de președintele chinez Xi Jinping, pe următoarele două poziții figurând Papa Francisc și cancelarul german Angela Merkel.

AFP remarcă faptul că, pentru prima dată, pe lista celor mai influente 100 de persoane din lume apare liderul grupării radicale Statul Islamic, irakianul Abou Bakr al-Baghdadi, acesta figurând pe locul 54. Al-Baghdadi s-a autoproclamat în iunie calif al musulmanilor din întreaga lume și din anul 2010 conduce mișcarea jihadistă care controlează vaste teritorii din Irak și Siria. SUA, care se află de la începutul lunii august în război cu Statului Islamic, oferă 10 milioane de dolari pentru capturarea acestuia.
Postat de: Departamentul Multimedia
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam