Loading
ro ru en




Monden
Loading
04 Ianuarie 2017 | 20:03
Formaţia „Millenium” în noua componenţă la „Bună Dimineaţa”
Recent formaţia „Millenium” a primit în familia lor trei membri noi tineri şi foarte talentaţi. Cu două colinde pline de suflet şi cu secrete din culisele pregătirilor pentru aniversarea de 20 de ani, membrii formaţiei au fost în platoul emisiunii „Bună Dimineaţa”, la Moldova 1.
Noii membri deja au primit „botezul”, au trecut toate testele şi au fost prezentaţi publicului larg în ultimul concert al formaţiei.

Producătorul formaţiei, Vlad Gorgos spune că în cei 20 de ani prin „Millenium” au trecut peste 70 de membri. Pentru el rămân mereu copii, chiar dacă şi ei la rândul lor deja au copii.

Formaţia „Millenium” s-a născut 20 de ani în urmă, în ziua de 8 martie. Pentru aniversarea de 20 de ani, echipa pregăteşte un spectacol memorabil, la care vom fi invitaţi cel mai probabil prin luna septembrie.

Ce alte secrete din pregătirile intensive pentru sărbătorirea celor două decenii de la fondare, dar şi şcoala severă prin care trece fiecare novice, aflaţi exclusiv în dialogul cu Liviu Gulica, în matinalul „Bună Dimineaţa”.

Începeţi fiecare zi, de luni, până vineri, cu emisiunea „Bună Dimineaţa”, în direct la Moldova 1 şi online pe TRM.MD
 
Postat de: Doina Bejenari
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam