Loading
ro ru en




Monden
Loading
03 Aprilie 2014 | 15:03
S-a decis cine ne va reprezenta la festivalul ”Slaveanskii bazar”
Vitalie Negruţă şi Maria Roşcovan vor reprezenta Republica Moldova la festivalul ”Slaveanskii bazar”. Artiştii au fost aleşi în cadrul preselecţiei naţionale pentru acest concurs. Anunţul a fost făcut de către instrumentistul Constantin Moscovici, reprezentantul oficial al festivalului în ţara noastră în cadrul emisiunii ”Bună dimineaţa” de la Moldova 1.
Potrivit lui Moscovici în acest an preselecția ns-a desfășurat diferit de edițiile trecute, care de obicei erau cu ușile închise. ”Acum s-a încercat o abordare nouă, cu aparataj performant, lumini, scenă impozantă, dar și cu un public numeros. Din componența juriului, care a fost format în mare parte din specialiști în domeniu, au fost și trei participant ale edițiilor anterioare ale concursului : Ștefănel Roșcovan, Pasha Parfeni și Nelly Ciobanu. 
 
Întrebat dacă consideră că poporul nostru are perspective, Moscovici a declarat că ”noi întotdeauna am avut perspective, suntem un popor foarte talentat” și a subliniat că acest concurs se axează mai mult pe capacitățile vocale ale participanților, spre deosebire de alte festivaluri.
 
Detalii la acest subiect vedeți în ediția din 3 aprilie a emisiunii ”Bună dimineața”.
 
 
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam