Loading
ro ru en




Oamenii Televiziunii
APEL la ajutor
16 Mai 2017 | 15:21
Make-up artista televiziunii Moldova 1 are nevoie de ajutorul nostru. Dorina Dereveachin suferă de o boală care îi poate lua vederea, dacă nu face o intervenţie chirurgicală în scurt timp. Rodica Vîlcu, prezentatoarea emisiunii „Dialog social” şi cea care a hotărât să o ajute pe Dorina Dereveachin, organizând o colectare de fonduri, a venit în platoul emisiunii „Bună dimineaţa”, alături de make-up artistă, ca să ne spună mai multe la acest subiect.
Boala Dorinei se numește keratoconus și este o inflamație a corneei, care poate duce la orbirea totală. Este nevoie de o intervenție chirurgicală în sumă de 30 mii lei, pentru a stopa evoluția bolii. Deși nu este o sumă mare, Dorina nu-și poate permite această operație. Ea educă singură doi copii și face naveta Strășeni-Chișinău în fiecare zi, pentru a ajunge la muncă. Respectiv, orice sumă donată, cât de mică, va fi de ajutor.

 Vestea despre boală a căzut ca un trăsnet: „Am aflat în timpul unui control de rutină la oculist, voind să-mi schimb ochelarii. Am  încercat să mă descurc cu forțele proprii, dar m-am destăinuit prietenei mele și ea a hotărât să mă ajute”, a spus Dorina.

Rodica Vîlcu a aflat în cabina de machiaj despre boala cu care se confruntă cea care are grijă să arate bine la cameră prezentatorii Moldova 1. În aceeași zi a postat pe pagina sa de facebook un mesaj, prin care i-a rugat pe toți prietenii ei virtuali să contribuie cu ce sumă pot și să o ajute pe Dorina Dereveachin în aceste momente critice.

În mai puțin de o lună s-au colectat aproape 20 mii lei, însă mai este nevoie de 10 mii, pentru a achita intervenția chirurgicală. Toți cei care vor să o ajute pe Dorina să vadă în continuare lumina zilei, pot dona bani pe conturile afișate în video. 
Postat de: Lina Lungu
Comentarii:
21 Mai 2017 | 23:34
Vadim Cheptănaru a primit cel mai important răspuns în viaţă - "Da"!
Reporterul Moldova 1, Vadim Cheptănaru formează de ceva timp un cuplu frumos cu jurnalista Ecaterina Covali, iar în această seară colegul nostru a cerut mâna şi inima preaiubitei lui la o nuntă. Colegul nostru a primit cel mai important răspuns din viaţă - "Da"!
18 Mai 2017 | 17:44
Tatiana Cojocaru, doi ani plini de experienţe inedite în proiectul „Fii Tânăr”!
Debordează de energie, emană mult pozitivism şi la ecran o vedem mereu cu zâmbetul pe buze. Pentru ea este un efort să tacă, iar în echipa din care face parte este „sufletul companiei”. Tot timpul ştie să distingă atmosfera cu un banc potrivit, chiar şi în cele mai dificile momente din procesul de lucru. Vorbim de colega noastră, Tatiana Cojocaru, care ne-a deschis culisele şi ne-a povestit în detalii cum e viaţa în televiziune cu ocazia marcării a doi ani în rolul de prezentatoare a emisiunii „Fii Tânăr”.
16 Mai 2017 | 15:21
APEL la ajutor
Make-up artista televiziunii Moldova 1 are nevoie de ajutorul nostru. Dorina Dereveachin suferă de o boală care îi poate lua vederea, dacă nu face o intervenţie chirurgicală în scurt timp. Rodica Vîlcu, prezentatoarea emisiunii „Dialog social” şi cea care a hotărât să o ajute pe Dorina Dereveachin, organizând o colectare de fonduri, a venit în platoul emisiunii „Bună dimineaţa”, alături de make-up artistă, ca să ne spună mai multe la acest subiect.
01 Mai 2017 | 12:06
Prezentatoarea Anna Gluşco vrea să alerge la maraton
Sportul şi modul sănătos de viaţă sunt pasiunile prezentatoarei ştirilor de limbă rusă de la Moldova 1, Anna Gluşco. Deşi munca la televiziune îi ia foarte mult timp, aceasta se străduie să alerge în fiecare zi cel puţin o oră. Anna a oferit o doză de motivaţie telespectatorilor şi a povestit despre hobby-ul ei în studioul emisiunii „Cine vine la noi?”.
01 Mai 2017 | 09:00
Tatiana Lazăr-Cepoi: Nu pot trăi fără televiziune
A dedicat televiziunii peste 30 de ani din viaţă şi spune că nu regretă deloc, ba mai mult decât atât: nu ar putea trăi altfel. Vorbim despre producătoarea emisiunii „Bună dimineaţa”, de la Moldova 1, Tatiana Lazăr-Cepoi.
30 Aprilie 2017 | 18:30
Nicolae Dergaci – 44 de ani în slujba postului public de televiziune!
A păşit prima dată pragul televiziunii în calitate de invitat la o emisiune şi în acelaşi timp a primit o ofertă de a se angaja. Nu a vrut să renunţe la ziaristică pentru un post la TV, dar viaţa l-a convins că trebuie să o facă. În 44 de ani petrecuţi la postul public a reuşit să testeze şi să exceleze aproape toate funcţiile, dar şi fiecare departament din televiziune. Astăzi este redactor-stilizator în Redacţia Comunitate, mai exact peniţa magică care ne prezintă în graiul românesc culoarea şi bogăţia culturală a etniilor din Republica Moldova. La 59 de ani ai primei televiziuni, vă invităm să cunoaşteţi experienţa de viaţă a lui Nicolae Dergaci la Moldova 1 – cel mai vârstnic angajat al postului public!
30 Aprilie 2017 | 09:00
Elena Stegari: Prietenul meu este microfonul şi cuvântul
A studiat chimia, iar apoi jurnalismul şi artele frumoase. De şase ani dansează şi cântă în Ansamblul etno-folcloric „Crenguţă de Iederă”, lucrează la radio, a uitat de halatul alb, reacţii şi laborator, iar mai nou, este reporter la televiziunea naţională Moldova 1. Vorbim despre Elena Stegari, tânăra jurnalistă a cărei doi cei mai fideli şi buni prieteni au devenit microfonul şi cuvântul.
30 Aprilie 2017 | 08:00
Felicia Dunaf: Muzica şi televiziunea sunt viaţa mea
Frumoasă, carismatică şi talentată – acestea ar fi doar câteva dintre cuvintele care o caracterizează pe Felicia Dunaf, prezentatoarea rubricii „Horoscop” din cadrul emisiunii „Bună Dimineaţa” de la postul public de televiziune. Studiază la facultate şi este, după cum bine ştiţi, interpretă. Toate acestea însă nu o împiedică să debordeze de energie în fiecare zi şi să ne spună ce ne prezic astrele. Cum le reuşeşte pe toate, ce înseamnă televiziunea pentru ea şi cărui domeniu îi va da prioritate dacă într-o zi va trebui să aleagă între televiziune şi muzică, aflăm chiar de la Felicia Dunaf, invitata emisiunii „Fii Tânăr” de la postul public de televiziune Moldova 1.
26 Aprilie 2017 | 22:04
Liliana Barbăroşie – despre pasiunea din care a făcut o carieră de succes, exclusiv la „Cine vine la noi”?
Formarea de pedagog şi prima experienţă de muncă a moştenit-o de la mama. Nu a visat în copilărie o carieră în jurnalism. Marea pasiune pentru a 4-a putere în stat a venit în timpul facultăţii, când vedea viaţa prietenelor care făceau facultatea de jurnalism. Cum a renunţat la moştenirea şi formarea de pedagog, pentru o carieră în jurnalism, aflăm de la colega noastră Liliana Barbăroşie, care a împărtăşit din experienţa ei emoţii şi impresii în platoul „Cine vine la noi”?
05 Aprilie 2017 | 14:41
Corina Cojocaru: Jurnalismul are misiunea de a culturaliza masele
Corina Cojocaru este cea care ne aminteşte de lucruri pe care avem obişnuinţa să le uităm sau să nu le dăm importanţa cuvenită: vatra strămoşească, valorile umane şi arta de a fi om. De la fiecare protagonist al emisiunii ei avem ce învăţa şi ce povesti altora. Sunt oameni cu destine impresionante, personaje care şi-au trăit viaţa demn şi frumos.Vă invităm să o cunoaşteţi pe Corina Cojocaru, cea care în fiecare zi de sâmbătă ne aduce la ecran noi „Destine de colecţie”.
04 Aprilie 2017 | 08:06
Dorina Iurcu: Cel mai complicat aspect în meseria de jurnalist este echilibrul între informaţie şi opinie
Echilibrată, profesionistă şi carismatică – astfel ne-am deprins să o vedem pe Dorina Iurcu, cea care aduce în casele oamenilor cele mai relevante ştiri ale momentului. Niciun eveniment nu-i scapă din vedere şi are grijă ca informaţia să fie reflectată obiectiv. Mai multe despre prezentatoarea „Mesagerului” aflaţi în interviul de mai jos.
29 Martie 2017 | 13:30
Prezentatoarea emisiunii „Fii tânăr” are trei diplome de studii superioare
Jurnalista Tatiana Cojocaru a absolvit recent Academia de Administrare Publică. Masteratul în domeniul ştiinţelor politice este a treia diplomă de studii superioare, pe care le posedă prezentatoarea emisiunii „Fii tânăr”, de la televiziunea naţională.
28 Martie 2017 | 13:02
Cunoaşte pasiunile extreme ale prezentatoarei emisiunii „Părinţi şi copii”
Anul trecut a devenit campioană pe ţară la cursele de offroad, în calitate de copilot. Vorbim de prezentatoarea emisiunii „Părinţi şi copii” de la postul public de televiziune, Diana Memeţ. Modestă, însă, ea nu-şi atribuie prea multe merite şi spune că totul a hotărât îndemânarea pilotului, iar ea a fost ca un talisman pentru el.
24 Martie 2017 | 22:22
EFIM JOSANU a păşit în tabăra septuagenarilor
Iubeşte la nebunie sportul, mânuieşte peniţa cu o măiestrie de invidiat, a comentat sute de competiţii sportive, este unul din fruntaşii mişcării olimpice în Republica Moldova. A scris patru cărţi pentru istoria sportului şi pentru toate realizările lui a fost decorat cu Ordinul „Gloria Muncii”! Întruchipează portretul blândeţii de bunic şi modestiei, cum rar mai întâlnim în zilele noastre.
22 Martie 2017 | 08:00
Gloria Gorceag: La TV nu îţi faci concurenţi sau inamici, ci echipă
De trei ani este gazda şi imaginea emisiunii „Cine vine la noi?” de la postul public de televiziune. Ne-am obişnuit să o vedem mereu zâmbitoare şi să simţim căldura pe care o emană, chiar şi dincolo de micile ecrane. Vorbim de Gloria Gorceag, cea care ne risipeşte monotonia şi rutina zilelor de muncă.
16 Martie 2017 | 09:00
Oxana Mititelu demonstrează că de la televiziune la broderie nu este decât un pas
Frumoasă, carismatică şi talentată – ar fi doar câteva cuvinte ce o caracterizează pe prezentatoarea celui mai important jurnal de ştiri de la Moldova 1, Oxana Mititelu, care de la o vreme îşi alină stresul cu bisere şi broderii. Despre cum îi reuşeşte să combine noul hobby şi munca pe care o face la televiziune, cât este de nocivă noua îndeletnicire, prezentatoarea „Mesager”, Oxana Mititelu a povestit în cadrul emisiunii „Cine vine la noi?” de la postul public de televiziune.
11 Martie 2017 | 21:00
Rusalina Russu şi Lucia Danu – Mame şi femei de succes
Femei puternice, de succes, mame împlinite – sunt doar câteva dintre caracteristicile care le reprezintă pe prezentatoarele Moldova 1, Rusalina Russu şi Lucia Danu. Despre cum e să fii mamă, dar şi femeie de succes, care este combinaţia dintre cele două roluri, despre ce lipseşte televiziunii din Republica Moldova, dar şi cum trebuie să fie femeia care apare pe micile ecrane, aflăm de la Rusalina Russu şi Lucia Danu, invitate la emisiunea „Cine vine la noi?” de la postul public de televiziune.
15 Februarie 2017 | 16:11
La mulţi ani, dragă Rodica Gantea!
A călcat pragul postului public în calitate de corespondent netitular, încă în anii de studenţie. De atunci a avut multe roluri, de la reporter, la redactor, apoi prezentator, până la producător. Mai bine de 10 ani este una din privighetorile care ne creează în fiecare zi buna dispoziţie şi ne spun de luni, până vineri, „Bună Dimineaţa”. Rodica Gantea, producătorul matinalului împlineşte azi o frumoasă vârstă şi începe o nouă filă în calendarul vieţii ei. În numele echipei Moldova 1 şi a colegilor din întreaga Companie „Teleradio-Moldova”, vrem să îi urăm un sincer la mulţi ani!
11 Februarie 2017 | 20:57
Tatiana Cepoi, premiată la Gala Salvatorilor şi Pompierilor
Atunci când viaţa noastră este în pericol, ei sunt mereu pe poziţii, gata să se arunce în ape şi flăcări pentru a salva o viaţă. Pentru fiecare din ei, fiecare misiune poate fi ultima, dar ei se avântă cu mult curaj acolo unde viaţa altora este în pericol. Peste 70 de eroi şi-ai ridicat diplomele, iar pe lângă ei şi colegele noastre au primit menţiunea „Partener Fidel al anului 2016”.
08 Februarie 2017 | 18:05
INTERVIU Ilona Spătaru revine cu surprize şi oameni de suflet pe Moldova 2 şi Moldova 1!
După o pauză destul de lungă şi mai bine de un an de pregătiri în bucătăria proiectului de autor, Ilona Spătaru revine pe micul ecran cu emoţii şi oameni de valoare. Despre ce este vorba ne spune în interviul ce urmează!
28 Iulie 2016 | 10:05
OAMENII TELEVIZIUNII: Gutiera Prodan
Crede că telespectatorii te acceptă doar dacă eşti sincer, pentru că nici o mască nu-ţi ascunde ranchiuna. A păşit pragul Companiei Publice în studenţie şi a rămas pentru următorii 29 de ani. Şi-a crescut copii pe holurile televiziunii, iar din fiecare concediu se întoarce cu reportaje inedite pe care şi astăzi le păstrează în arhiva personală. Vorbim despre Gutiera Prodan, editor-coordonator al emisiunii „Bună Dimineaţa” la Moldova 1.
25 Iulie 2016 | 16:25
OAMENII TELEVIZIUNII: Silvia Hodorogea
Pentru ea „microfonul înseamnă în primul rând responsabilitate, implicare şi întotdeauna exigenţa de a nu induce în eroare telespectatorul”. De 42 de ani nu lipseşte din nici un buletin al postului public „Mesager”. Au fost vremuri când reuşea să aducă pe ecrane mesaje culturale ostile şi interzise pe atunci, iar a doua zi telespectatorii urmăreau atent va mai apare pe ecran sau nu. Este Maestru în Artă şi a trăit o viaţă dedicată postului public. Vorbim despre Silvia Hodorogea – „Mesagerul culturii” la Moldova 1.
08 Mai 2016 | 12:00
OAMENII TELEVIZIUNII: Adelina Moşanu
Este vocea caldă pe care o auzim la traducerea fiecărui serial de la Moldova 1. A venit la postul public cu visul de a face teatru, crede că munca la televiziune este, mai întâi de toate, o muncă în echipă. Dorinţa de a învăţa mereu ceva nou a determinat-o să muncească, pe parcursul anilor, la Moldova 1. Vorbim de redactorul on-air promo în departamentul Programe şi Planificare TV, Adelina Moşanu.
07 Mai 2016 | 12:00
OAMENII TELEVIZIUNII: Rodica Dimitriu
A venit la Moldova 1 acum 20 de ani, a cunoscut în cariera ei oameni celebri care au marcat istoria ţării noastre. Îşi doreşte ca postul public de televiziune Moldova 1 să devină o televiziune modernă, care să facă faţă televiziunilor concurente. Este de părere că televiziunea înseamnă întâi de toate muncă de echipă şi că în televiziune nu este loc pentru oameni întâmplători. Vorbim despre Rodica Dimitriu, responsabilă de ştirile internaţionale şi producător la „Mesager”.
06 Mai 2016 | 12:00
OAMENII TELEVIZIUNII: Ala Poiată
Este de părere că televiziunea îţi oferă posibilitatea să rămâi tânăr, indiferent de vârstă. Afirmă că o televiziune publică are menirea, în primul rând, de a fi o autoritate morală. Vorbim de redactorul-traducător Ala Poiată, care de peste 30 de ani este angajata postului public de televiziune, Moldova 1.
05 Mai 2016 | 12:00
OAMENII TELEVIZIUNII: Ludmila Vasilache
De 14 ani este imaginea ştirilor de limbă rusă la Moldova 1. A venit cu experienţă de la un post TV regional, însă cele mai importante lecţii de viaţă le-a învăţat muncind la postul public de televiziune. Vorbim de Ludmila Vasilache, prezentatoarea ştirilor de limbă rusă de la Moldova 1.
04 Mai 2016 | 12:00
OAMENII TELEVIZIUNII: Tatiana Vlas
În televiziune a învăţat să aprecieze timpul, la nivel de secundă. Se ocupă minuţios de audienţele emisiunilor televizate de la Moldova 1. Este veriga fără de care televiziunea publică nu ar putea funcţiona. Ea ştie exact ce urmează să privească telespectatorii la micul ecran, cu o săptămână sau o lună înainte. Vorbim despre Tatiana Vlas, directorul Departamentului Programe şi Planificare TV.
Ştiri
Abonare la Știri
Live Stream
Info Util
Curs BNM Meteo
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam