Loading
ro ru en




Oamenii Televiziunii
EFIM JOSANU a păşit în tabăra septuagenarilor
24 Martie 2017 | 22:22
Iubeşte la nebunie sportul, mânuieşte peniţa cu o măiestrie de invidiat, a comentat sute de competiţii sportive, este unul din fruntaşii mişcării olimpice în Republica Moldova. A scris patru cărţi pentru istoria sportului şi pentru toate realizările lui a fost decorat cu Ordinul „Gloria Muncii”! Întruchipează portretul blândeţii de bunic şi modestiei, cum rar mai întâlnim în zilele noastre.
Sub celebru motto: „Citius, Altius, Fortius” a reuşit să facă multe, foarte multe, iar pentru noi este un deschizători de drumuri în mod special, în istoria jurnalismului sportiv! Efim Josanu a ajuns la onorabila vârstă de 70 de ani şi a trecut în rândurile septuagenarilor!


Cariera lui a fost marcată de activitatea în două instituţii: Comitetul Naţional Olimpic şi postul public de televiziune – Moldova 1. În ambele poziţii a fost un deschizători de drumuri, un promotor al omeniei, un înţelept care a iubit tinerii şi le-a oferit un model demn de urmat.

Colegii de condei, păstrează în inima lor amintiri frumoase şi îl descriu prin atribute de o nobleţe rară.

„Efim Josanu a avut totdeauna harul și răbdarea de a lucra cu cei tineri. I-a încurajat, i-a susținut, i-a promovat. Prețuiește Oamenii și Cărțile, nu-și uită baștina. Trăiește un dor permanent de sat și de copilărie. Are mulți prieteni buni, pe care i-a invitat în ,,Capitala copilăriei”- în satul Ciulucani, Telenești. Astfel, colegul nostru de televiziune, jurnalistul, poetul Efim Josanu a fost omagiat, de către prieteni, rude și săteni într-un mod deosebit! Totdeauna se străduie să spargă gheața, caută ceva original... se gândește la oameni”, ne împărtăşeşte cu emoţii colega de redacţie, Irina Ropot.

„Dl Efim Josanu a educat o întreagă pleiadă de jurnaliști sportivi. În calitate de promotor al mișcării olimpice în ţara noastră și președinte al Comitetului Olimpic a deschis poarta în lume pentru sportivii moldoveni. Este Deținător al mai multor distincții de stat, dar mai presus de toate îl caracterizează inteligenţa și omenia”, spune autoarea emisiunii „Vector European”, Ludmila Barbă.

„Muncitor, corect, responsabil şi mereu cu bună dispoziţie, foarte atent la colegii din preajmă”, aşa îl cunoaşte pe Efim Josanu, editorul coordonator al matinalului la Moldova 1, Gutiera Prodan.
 

Primul preşedinte CNO

Deşi debutul activităţii lui profesionale a fost în presa sportivă, pasiunea lui pentru sport l-a făcut să păşească dincolo de formarea profesională ca jurnalist şi să deschidă poarta pe arena internaţională pentru sportul moldovenesc. În cei 10 ani pe care i-a petrecut în fruntea Comitetului Naţional Olimpic, sportul moldovenesc a marcat o perioadă de aur şi a numărat cele mai valoroase medalii din istoria ţării noastre.
 

„Intrarea noastră, ca stat independent, pe arena olimpică internaţională nu a fost una presărată cu flori şi recepţii. Am înţeles că există şi în acest domeniu multe subtilităţi şi nuanţe diplomatice", îşi aminteşte primul preşedinte al Comitetului Naţional Olimpic, Efim Josanu.

Jocurile Olimpice de vară și de iarnă de la  Barcelona, Atlanta, Nagano, Sydney sunt primele  evenimente din biografia primului președinte al CNO, Efim Josanu, dar și al olimpicilor moldoveni. Au reușit să cucerească pe parcursul anilor șapte medalii olimpice de aur, șase de argint și 14 distincții de bronz. Temelia acestor succese a fost pusă de antrenori, specialiști în domeniul sportului, dar în egală măsură meritul aparține primului președinte al Comitetului Național Olimpic, devenit în prezent CNOS, Comitet Național Olimpic și Sportiv, Efim Josanu.

Titluri onorifice şi date biografice

Efim Josanu este numele care se asociază cu atributele şi titlurile de ziarist, scriitorul, comentator sportiv şi fruntaş al mişcării olimpice, membru al Uniunii Jurnaliştilor şi al Uniunii Scriitorilor din Moldova, deţinător al Ordinului „Gloria Muncii”. S-a născut la 20 martie 1947, în satul Ciulucani, judeţul Orhei, azi - Teleneşti. În 1965, a absolvit Şcoala medie de cultură generală, azi Liceul „Lucian Blaga”, din oraşul Teleneşti şi în 1972 - Universitatea de Stat din Moldova, secţia de ziaristică a Facultăţii de Litere.

Din 1971, păşeşte pragul Comitetului de Stat pentru Radiodifuziune şi Televiziune, unde activează până în 1993. Este comentator sportiv la programele radio şi realizator de emisiuni cu tematică sportivă la TV (1971- 1976), şef de secţie sport în redacţia unită de informaţii Radio TV (1976-1986), redactor-şef al redacţiei cultură fizică şi sport a Radioteleviziunii Moldoveneşti (1988-1990).
 

În 1986, debutează editorial cu o carte de publicistică sportivă: „Entuziaşti ai sportului”, urmată de volumul „Erupţii în craterul „Azteca”. În anii 1990-1991, activează ca redactor-şef al redacţiei de actualităţi „Mesager” şi al redacţiei de emisiuni matinale a TVM. Scenarist, realizator şi prezentator al programului „O duminică cu noi”, în colaborare cu redacţia emisiunilor de artă „Olymp”. Este autorul şi realizatorul documentarului „Vive le sport”, devenind laureat al Festivalului de filme documentare din Berlin (1991). Scrie studiul „Televiziunea ca o provocare”, inclus în anuarul „Mass-media în Moldova” (1992).

În perioada 1991-2001, Efim Josanu vine la cârma Comitetului Naţional Olimpic al Republicii Moldova. După 10 ani la CNO, în 2001 se întoarce în presă, iar din 2010 până în prezent este coordonator-sport la Moldova 1. În anul 2004, publică volumul „A fi” care conţine toate articolele şi interviurile autorului, apoi urmează volumul „Cum poţi deveni rege” (2005), în care adună alte articole şi eseuri, precum şi interviuri cu personalităţi basarabene şi volumul „Cartea Jocurilor Olimpice” (2008), cu ample informaţii despre toate ediţiile Jocurilor Olimpice. A vizitat, în interes de serviciu, mai multe ţări: Franţa, Germania, Marea Britanie, SUA, Mexic, China, Japonia etc.

Efim Josanu este membru al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova (1973) și al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2005), preşedinte de onoare al Comitetului Naţional Olimpic al Republicii Moldova (din 2001), membru al Biroului Comitetului de sport al Consiliului Europei (Strasbourg, 1999-2001), membru al Comisiei Olimpice Europene (1998-2001). În 1996, Efim Josanu a fost distins cu Ordinul „Gloria Muncii”.

Modestul, cumpătatul, optimistul şi veşnicul purtător de optimism şi voie bună Efim Josanu şi-a sărbătorit cel de-al 7-lea deceniu de viaţă alături de colegi de breaslă la baştină. Muzeul din localitatea unde s-a născut a găzduit un eveniment de suflet pentru cel care le-a dus faima şi îi face mândri prin realizările sale, că este născut la Teleneşti. 

Postat de: Doina Bejenari
Comentarii:
16 Septembrie 2017 | 15:39
Vadim Cheptănaru şi Ecaterina Covali au dat marea petrecere
Vadim Cheptănaru şi Ecaterina Covali formează oficial un cuplu. După zece ani cu multe intersecţii, cele două inimi şi-au jurat în faţa martorilor văzuţi şi nevăzuţi dragoste, credinţă şi sprijin la bucurii şi necazuri. Povestea lor de dragoste a început să împletească acelaşi fir un an în urmă, la Bursele Europene pentru Jurnalişti 2016.
01 Septembrie 2017 | 17:34
Cronicarul Efim Josanu a lansat volumul reeditat „Cartea Jocurilor Olimpice”
Cronici, portrete şi reflecţii sunt suma noului titlu „Cartea Jocurilor Olimpice”, semnat de jurnalistul şi cronicarul, Efim Josanu. Sub celebru motto: „Citius, Altius, Fortius” a reuşit să facă multe, foarte multe, iar pentru noi este un deschizători de drumuri, în mod special în istoria jurnalismului sportiv! A trăit acest motto în tot ce a făcut, iar acest ideal este vizibil în urmele pe care le-a lăsat. Una din aceste urme este noul volum „Cartea Jocurilor Olimpice”, lansată astăzi la Chişinău, în cadrul Salonului Internaţional de Carte „BookFest”.
28 August 2017 | 18:32
ION BOTNARU despre drumul de la editor de imagine, la prezentator VIDEO
A ajuns la Moldova 1 din întâmplare. Iniţial în calitate de editor de imagine, iar apoi a testat mai multe funcţii pe rând. Pasiunea pentru tehnologii şi gadget-uri, l-a ajutat să dezvolte calităţi şi abilităţi utile, care l-au adus în lumea noastră – a jurnaliştilor. Iar această meserie l-a cucerit definitiv cu fiecare rol nou în familia televiziunii. Este o fire blândă, liniştită şi foarte modestă, dar cu toate acestea, talentele şi calităţile cultivate l-au făcut observat de superiori, iar acum este una din imaginile buletinului principal „Mesager”. Cum a ajuns Ion Botnaru, un absolvent la ASEM în categoria „Oamenii Televiziunii”? Vă invit să aflaţi în rândurile ce urmează.
28 Iulie 2017 | 12:00
Prezentatoarea Moldova 1, Mihaela Cîrnov, se căsătoreşte!
Prezentatoarea emisiunii „Fii tânăr” de la televiziunea publică şi iubitul ei, cu care trăieşte o poveste de dragoste de peste şase ani, se căsătoresc. Mihaela Cîrnov şi Mihai Savca au spus „Da” în faţa altarului, iar astăzi cei mai apropiaţi prieteni vor dansa la nunta celor doi.
21 Iulie 2017 | 08:32
Gloria Gorceag şi Smally joacă nunta! Vezi ce invitaţii originale au primit nuntaşii
Formează un cuplu cu o istorie lungă, dar acum au decis că e timpul pentru mai mult. Gloria Gorceag, prezentatoarea emisiunii „Cine vine la noi”? la Moldova 1 şi interpretul, compozitorul şi producătorul muzical Vitalie Catană, alias Smally fac nuntă. Discreţia şi simplitatea sunt calităţile pe care pune un accent deosebit colega noastră, de aceea nu putem împărtăşi prea multe detalii din scenariul marelui eveniment. Miercuri, 19 iulie, Gloria Gorceag a pus semnătura pe actul de căsătorie, iar de azi, 21 iulie 2017, scrie cel mai memorabil moment din povestea dragostei lor – nunta.
17 Iulie 2017 | 14:11
Ilie Văluţă – omagiat la „Bună dimineaţa de weekend”
Compozitorul, interpretul şi regizorul de sunet de la Moldova 1 Ilie Văluţă a împlinit 62 de ani pe 16 iulie. El a ales să-şi petreacă primele ore din ziua aniversară tot la muncă, în studioul emisiunii „Bună dimineaţa de weekend”, unde a venit însoţit de nepoţii săi.
14 Iulie 2017 | 10:30
Rodica Vîlcu deschide o nouă filă în calendarul vieţii cu o dublă sărbătoare
Este o prezenţă carismatică atât în viaţa reală, cât şi pe ecran. Este omul care facilitează puntea de comunicare între autorităţile responsabile din sectorul muncii şi oameni simpli. Anual la 14 iulie, sărbătoreşte ziua de naştere, iar de acum încolo această dată va marca o dublă sărbătoare pentru ea. Colega noastră, prezentatoarea emisiunii „Dialog Social”, Rodica Vîlcu a spus recent cel mai important „DA”, iar astăzi a semnat oficial actul care va schimba starea ei civilă – căsătorită!
12 Iulie 2017 | 15:00
Dorina Dereveachin la un nou hotar în viaţă cu ochii plini de speranţă
Un control medical de rutină, a bulversat întreaga ei fiinţă optimistă. Ochii ei albaştri de un senin ceresc nu au putut ţine lacrimile ascunse. Dar ce a urmat, a transformat lumea ei înconjurătoare. La nici două luni distanţă, make-up artista de la Moldova 1, Dorina Dereveachin sărbătoreşte frumoasă vârstă de 33 de ani şi după cele două intervenţii chirurgicale, priveşte viitorul cu ochii plini de speranţă.
26 Iunie 2017 | 13:04
Dorina Dereveachin este mai aproape de visul ei
Dorina Dereveachin, make-up artista televiziunii Moldova 1 este pe cale să-şi vadă visul cu ochii, la propriu şi la figurat. Ea suferea de o boală care risca să-i ia vederea, dacă nu făcea o intervenţie chirurgicală la timp. Pentru că tânăra nu avea posibilitatea financiară să facă această operaţie, i-au sărit în ajutor colegii de muncă, prietenii şi oamenii de bună credinţă. Astăzi Dorina s-a lăsat pe mâinile medicilor şi speră, în scurt timp, să vadă lumea în toată gama ei de culori.
15 Iunie 2017 | 19:53
Iurie Gologan: „Dăruire şi bunătate este reţeta pentru succes”
Ajunge în familia „Mesager” în 2012. Posedă calităţi deosebite în misiunea pe care o are şi este o prezenţă impunătoare pe ecran. Consideră că pentru a fi cel mai bun trebuie să te dăruieşti în totalitate şi să o faci cu multă bunătate. Modestia face parte din CV-ul caracterului lui şi emană o blândeţe cuceritoare în comunicare. Vorbim despre colegul nostru, unul din prezentatorii principalului buletin de ştiri „Mesager”, Iurie Gologan.
07 Iunie 2017 | 16:55
Gutiera Prodan: Menirea jurnaliştilor este să schimbe lumea spre mai bine
Organizaţia Internaţională a Jurnaliştilor a fost fondată la 8 iunie 1946, în timpul Congresului de la Copenhaga, de către reprezentanţi ai 21 de state. La împlinirea a 71 de ani de la fondarea organizaţiei, jurnalista Gutiera Prodan a vorbit despre rolul ziariştilor în societate şi starea jurnalismului autohton în prezent, în cadrul emisiunii „Bună dimineaţa”, de la Moldova 1.
29 Mai 2017 | 20:43
Misiune imposibilă transformată în realitate prin bunătate pentru Dorina Dereveachin
O simplă discuţie între două prietene în cabina de machiaj s-a transformat într-o campanie socială. Iar o misiune imposibilă pentru un om cu salariu mediu pe economie, a devenit o realitate datorită bunătăţii oamenilor. Nu a trecut nici o lună de atunci, iar sarcina dificilă aproape a fost rezolvată şi colega noastră se pregăteşte pentru prima operaţie. Vorbim de make-up artista de la Moldova 1, Dorina Dereveachin, care la un control de rutină a constatat o problemă care în scurt timp o puteau lăsa fără vedere.
29 Mai 2017 | 16:15
Mihaela Cîrnov, super eroina din domeniul Jurnalism
Frumoasă şi inteligentă, Mihaela Cîrnov, prezentatoarea emisiunii „Fii tânăr” de la postul public de televiziune Moldova 1 este, mai nou şi super eroina din domeniul „Jurnalism”, premiu acordat jurnalistei în cadrul celei de-a doua ediţii a Galei Tinerilor Super Eroi din Moldova.
25 Mai 2017 | 00:03
Din culisele povestei de dragoste a jurnaliştilor Vadim Cheptănaru şi Ecaterina Covali
Mai bine de trei ani îl vedem pe Vadim Cheptănaru în calitate de reporter la „Mesager” sau prezentator la Moldova 1. Pe lângă munca de reporter, colegul nostru trăieşte o frumoasă poveste de dragoste alături de Ecaterina Covali, care de sâmbătă a luat o altă întorsătură. Sâmbătă la nunta unei prietene apropiate, Vadim a cerut mâna şi inima Ecaterinei şi a primit cel mai important răspuns din viaţă - "Da"!
21 Mai 2017 | 23:34
Vadim Cheptănaru a primit cel mai important răspuns în viaţă - "Da"!
Reporterul Moldova 1, Vadim Cheptănaru formează de ceva timp un cuplu frumos cu jurnalista Ecaterina Covali, iar în această seară colegul nostru a cerut mâna şi inima preaiubitei lui la o nuntă. Colegul nostru a primit cel mai important răspuns din viaţă - "Da"!
18 Mai 2017 | 17:44
Tatiana Cojocaru, doi ani plini de experienţe inedite în proiectul „Fii Tânăr”!
Debordează de energie, emană mult pozitivism şi la ecran o vedem mereu cu zâmbetul pe buze. Pentru ea este un efort să tacă, iar în echipa din care face parte este „sufletul companiei”. Tot timpul ştie să distingă atmosfera cu un banc potrivit, chiar şi în cele mai dificile momente din procesul de lucru. Vorbim de colega noastră, Tatiana Cojocaru, care ne-a deschis culisele şi ne-a povestit în detalii cum e viaţa în televiziune cu ocazia marcării a doi ani în rolul de prezentatoare a emisiunii „Fii Tânăr”.
16 Mai 2017 | 15:21
APEL la ajutor
Make-up artista televiziunii Moldova 1 are nevoie de ajutorul nostru. Dorina Dereveachin suferă de o boală care îi poate lua vederea, dacă nu face o intervenţie chirurgicală în scurt timp. Rodica Vîlcu, prezentatoarea emisiunii „Dialog social” şi cea care a hotărât să o ajute pe Dorina Dereveachin, organizând o colectare de fonduri, a venit în platoul emisiunii „Bună dimineaţa”, alături de make-up artistă, ca să ne spună mai multe la acest subiect.
01 Mai 2017 | 12:06
Prezentatoarea Anna Gluşco vrea să alerge la maraton
Sportul şi modul sănătos de viaţă sunt pasiunile prezentatoarei ştirilor de limbă rusă de la Moldova 1, Anna Gluşco. Deşi munca la televiziune îi ia foarte mult timp, aceasta se străduie să alerge în fiecare zi cel puţin o oră. Anna a oferit o doză de motivaţie telespectatorilor şi a povestit despre hobby-ul ei în studioul emisiunii „Cine vine la noi?”.
01 Mai 2017 | 09:00
Tatiana Lazăr-Cepoi: Nu pot trăi fără televiziune
A dedicat televiziunii peste 30 de ani din viaţă şi spune că nu regretă deloc, ba mai mult decât atât: nu ar putea trăi altfel. Vorbim despre producătoarea emisiunii „Bună dimineaţa”, de la Moldova 1, Tatiana Lazăr-Cepoi.
30 Aprilie 2017 | 18:30
Nicolae Dergaci – 44 de ani în slujba postului public de televiziune!
A păşit prima dată pragul televiziunii în calitate de invitat la o emisiune şi în acelaşi timp a primit o ofertă de a se angaja. Nu a vrut să renunţe la ziaristică pentru un post la TV, dar viaţa l-a convins că trebuie să o facă. În 44 de ani petrecuţi la postul public a reuşit să testeze şi să exceleze aproape toate funcţiile, dar şi fiecare departament din televiziune. Astăzi este redactor-stilizator în Redacţia Comunitate, mai exact peniţa magică care ne prezintă în graiul românesc culoarea şi bogăţia culturală a etniilor din Republica Moldova. La 59 de ani ai primei televiziuni, vă invităm să cunoaşteţi experienţa de viaţă a lui Nicolae Dergaci la Moldova 1 – cel mai vârstnic angajat al postului public!
30 Aprilie 2017 | 09:00
Elena Stegari: Prietenul meu este microfonul şi cuvântul
A studiat chimia, iar apoi jurnalismul şi artele frumoase. De şase ani dansează şi cântă în Ansamblul etno-folcloric „Crenguţă de Iederă”, lucrează la radio, a uitat de halatul alb, reacţii şi laborator, iar mai nou, este reporter la televiziunea naţională Moldova 1. Vorbim despre Elena Stegari, tânăra jurnalistă a cărei doi cei mai fideli şi buni prieteni au devenit microfonul şi cuvântul.
30 Aprilie 2017 | 08:00
Felicia Dunaf: Muzica şi televiziunea sunt viaţa mea
Frumoasă, carismatică şi talentată – acestea ar fi doar câteva dintre cuvintele care o caracterizează pe Felicia Dunaf, prezentatoarea rubricii „Horoscop” din cadrul emisiunii „Bună Dimineaţa” de la postul public de televiziune. Studiază la facultate şi este, după cum bine ştiţi, interpretă. Toate acestea însă nu o împiedică să debordeze de energie în fiecare zi şi să ne spună ce ne prezic astrele. Cum le reuşeşte pe toate, ce înseamnă televiziunea pentru ea şi cărui domeniu îi va da prioritate dacă într-o zi va trebui să aleagă între televiziune şi muzică, aflăm chiar de la Felicia Dunaf, invitata emisiunii „Fii Tânăr” de la postul public de televiziune Moldova 1.
26 Aprilie 2017 | 22:04
Liliana Barbăroşie – despre pasiunea din care a făcut o carieră de succes, exclusiv la „Cine vine la noi”?
Formarea de pedagog şi prima experienţă de muncă a moştenit-o de la mama. Nu a visat în copilărie o carieră în jurnalism. Marea pasiune pentru a 4-a putere în stat a venit în timpul facultăţii, când vedea viaţa prietenelor care făceau facultatea de jurnalism. Cum a renunţat la moştenirea şi formarea de pedagog, pentru o carieră în jurnalism, aflăm de la colega noastră Liliana Barbăroşie, care a împărtăşit din experienţa ei emoţii şi impresii în platoul „Cine vine la noi”?
05 Aprilie 2017 | 14:41
Corina Cojocaru: Jurnalismul are misiunea de a culturaliza masele
Corina Cojocaru este cea care ne aminteşte de lucruri pe care avem obişnuinţa să le uităm sau să nu le dăm importanţa cuvenită: vatra strămoşească, valorile umane şi arta de a fi om. De la fiecare protagonist al emisiunii ei avem ce învăţa şi ce povesti altora. Sunt oameni cu destine impresionante, personaje care şi-au trăit viaţa demn şi frumos.Vă invităm să o cunoaşteţi pe Corina Cojocaru, cea care în fiecare zi de sâmbătă ne aduce la ecran noi „Destine de colecţie”.
04 Aprilie 2017 | 08:06
Dorina Iurcu: Cel mai complicat aspect în meseria de jurnalist este echilibrul între informaţie şi opinie
Echilibrată, profesionistă şi carismatică – astfel ne-am deprins să o vedem pe Dorina Iurcu, cea care aduce în casele oamenilor cele mai relevante ştiri ale momentului. Niciun eveniment nu-i scapă din vedere şi are grijă ca informaţia să fie reflectată obiectiv. Mai multe despre prezentatoarea „Mesagerului” aflaţi în interviul de mai jos.
29 Martie 2017 | 13:30
Prezentatoarea emisiunii „Fii tânăr” are trei diplome de studii superioare
Jurnalista Tatiana Cojocaru a absolvit recent Academia de Administrare Publică. Masteratul în domeniul ştiinţelor politice este a treia diplomă de studii superioare, pe care le posedă prezentatoarea emisiunii „Fii tânăr”, de la televiziunea naţională.
28 Martie 2017 | 13:02
Cunoaşte pasiunile extreme ale prezentatoarei emisiunii „Părinţi şi copii”
Anul trecut a devenit campioană pe ţară la cursele de offroad, în calitate de copilot. Vorbim de prezentatoarea emisiunii „Părinţi şi copii” de la postul public de televiziune, Diana Memeţ. Modestă, însă, ea nu-şi atribuie prea multe merite şi spune că totul a hotărât îndemânarea pilotului, iar ea a fost ca un talisman pentru el.
Ştiri
Abonare la Știri
Live Stream
Info Util
Curs BNM Meteo
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam