Loading
ro ru en




Sănătate
Loading
10 Septembrie 2014 | 16:58
Ciocolata şi ceaiul verde au efecte pozitive asupra vederii
O dietă bogată în surse de antioxidanţi, cum sunt ciocolata, vinul roşu şi ceaiul verde, are efecte pozitive asupra vederii persoanelor cu glaucom, încetinind evoluţia bolii, cel puţin pe termen scurt, potrivit unui studiu al cercetătorilor spanioli, informează dailymail.co.uk.
Ciocolata, vinul roşu, ceaiul verde, cafeaua, mai multe fructe şi legume incluse în dietă pot ajuta pacienţii cu glaucom, o boală care afectează vederea şi poate duce chiar la orbire. Toate aceste alimente sunt bogate în antioxidanţi care par să îmbunătăţească funcţia retinei la pacienţii cu glaucom, cel puţin pe termen scurt, arată studiul.

Totuşi, experţii spun că singura speranţă pentru un tratament care să vindece glaucomul, o boală ireversibilă, este terapia genetică, maladia transmiţându-se adeseori de la părinţi la copii. Boala apare atunci când fluidele din interiorul globului ocular creează presiune care poate afecta nervul optic. Fără tratare, boala duce la pierderea vederii periferice şi, în cele din urmă, la orbire.Tratamentul actual constă în picături, administrate zilnic, care reduc presiunea intraoculară. Dacă acest tratament nu mai dă rezultate, pacienţii pot fi supuşi unor intervenţii chirurgicale sau cu laser.

Studiile mai sugerează că persoanele care includ în regimul alimentar surse bogate în retinol, un antioxidant ce se găseşte din belşug în ficat şi produsele lactate, şi vitamina B1, din pâine şi cartofi, au un risc cu 50% mai mic de a se îmbolnăvi de glaucom faţă de persoanele care consumă cantităţi mici din aceste alimente.

Un studiu a descoperit că efectele antioxidante al cafelei ar putea proteja împotriva degenerării retinei. O altă cercetare a arătat că alimentele bogate în grăsimi omega-3 au efecte benefice privind încetinirea dezvoltării glaucomului, pentru că au proprietăţi antiinflamatorii.

Totuşi, o serie de experţi spun că, deşi rezultatele acestor studii oferă sfaturi corecte privind dieta, care pot ajuta la un stil de viaţă sănătos, o legătură exactă între aportul de antioxidanţi şi evoluţia glaucomului nu poate fi făcută cu certitudine în lipsa unor studii pe scară largă. Antioxidanţii ajută celulele retinei şi le fac mai rezistente, dar studiile pe scară largă făcute anterior arată o legătură între aceştia şi prevenţia degenerării maculare şi nu există o bază de dovezi ştiinţifice solide legat de influenţa asupra glaucomului, scrie descopera.ro.
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam