Loading
ro ru en




Sănătate
Loading
12 August 2016 | 16:47
Schimbările bruşte de temperatură ne afectează sănătatea
Medicii afirmă că schimbările bruşte de temperatură atrag după sine probleme de sănătate. Potrivit lor, trecerea de la caniculă la ploaie şi vreme înnorată, afectează în special copiii, bătrânii şi bolnavii cronici, pentru că organismul are nevoie de 14 zile pentru a se adapta, relatează Radio Moldova Actualităţi.
Medicii spun că variațiile de temperatură afectează metabolismul, iar riscul apariției astmului, afecțiunilor pulmonare și celor respiratorii, alergiilor, depresiei și problemelor de nutriție este destul de ridicat. Potrivit lui Nicolae Opopol, profesor universitar de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, se produce o slăbire a sistemului imunitar.

„Cei mai sensibili sunt copiii de până la un an, care încă nu și-au dezvoltat sistemul de adaptare la temperatura din exterior. Același lucru se referă și la persoanele cu grad de invaliditate, țintuite la pat. Au de suferit și persoanele de vârsta, precum și acelea care suferă de boli cardio-vasculare”, a mai precizat Nicolae Opopol.

Oscilațiile de temperatură sunt inevitabile vara. În aceste condiţii, profesorul Nicolae Opopol recomandă reducerea timpului petrecut în spaţii închise, astfel încât organismul să fie expus temperaturilor de afară şi să-şi „antreneze” capacitatea de a se adapta mai uşor la acestea. De asemenea, el ne sfătuieşte să consumăm fructe şi legume de sezon, să ne hidratăm constant şi să ne îmbrăcăm corespunzător.
Postat de: Reporter Stagiar
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam