Loading
ro ru en




Vacanţe
Loading
08 August 2017 | 15:31
Cel mai curat lac din lume se află în Noua Zeelandă (VIDEO)
Un peisaj superb cu o natură neatinsă de om pe o insulă din Noua Zeelandă captează atenţia călătorilor. Cu păduri relicte, stânci şi cascade uimitoare, acolo, în mijlocul munţilor se află lacul cu cea mai curată apă din lume – Lacul Albastru.
Este amplasat în parcul natural Nelson Lakes, în insula sudică din Noua Zeelandă, iar primul gând e să sari în el și să faci baie la nesfârșit. Testele de la laborator au arătat că vizibilitatea în această apă ajunge la șapte la 75 de metri, pe când în cea distilată ar ajunge la 80 de metri vizibilitate.

 Explicația pentru puritatea apei este simplă. Lacul Albastru este alimentat de Lacul Constance, un lac glaciar din apropiere. Puritatea lui se datorează unui baraj natural de pământ, aflat între cele două lacuri, care a avut rol de filtrare a apei.

Vizitatorii spun că lacul este atât de curat, încât este greu de încurcat apa din el cu aerul atmosferic. În încercarea de a proteja natura, scăldatul în acest lac a fost interzis. Doar cercetătorii pot obține permisiunea de a face scufundări în lacul magnific pentru  poze și diverse cercetări. Turiștilor nu le rămâne decât să se perinde de-a lungul malului și să savureze cu plăcere din frumusețea lacului. 
Postat de: Lina Lungu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam