Loading
ro ru en




Vacanţe
Loading
13 Martie 2018 | 13:35
Destinaţia perfectă pentru o vacanţă de neuitat
Te-ai plictisit de vacanţele obişnuite şi îţi doreşti să vizitezi câteva locuri desprinse din tipare? Atunci cu siguranţă eşti curios să vizitezi unele dintre cele mai ciudate oraşe din lume. Care sunt aceste oraşe neobişnuite şi ce le face atât de speciale a aflat echipa emisiunii „Bună Dimineaţa!”.
Orașul La Rinconada, din Peru, care se afla la o altitudine de 5.100 de metri deasupra marii, se află în strânsă legătură cu minele de aur. Populația orașului este de 30 000 de locuitori. Majoritatea oamenilor trăiesc în condiții departe de a fi idilice - fără apa curent sau sistem de canalizare.

Orașul Potosi, din Bolivia este cel mai înalt oraș din lume, care se află la 4.090 metri de la nivelul marii. Vârful Cerro de Potosi se afla printre nori, străpungând parca linia cerului. El este situat cu 800 de metri mai sus decât zona unde locuiesc oamenii.

Orașul Predeal, din România este neobișnuit prin faptul că este situat la cea mai mare altitudine din România, și anume 1.107m. Dezvoltarea acestei localități este legată de construirea căii ferate care leagă orașul Brașov de regiunea istorică Țara Românească.

Orașul La Paz, din Bolivia este un oraș aflat la 3.500 de metri altitudine și are  sub un milion de oameni. Conține numeroase ruine, inclusiv cele ale Tiahuanacu, un loc mult mai vechi decât Machu Picchu, dar si lacul Titicaca.

Orașul Andorra la Vella, din Andorra se afla între culmile Pirineilor, între Spania și Franța. Întreaga țară nu depășește 470 de km pătrați și cel mai înalt vârf al sau este Coma Pedrosa, la o înălțime de 2.946 metri. Este una dintre cele mai populare destinații de schi din Europa.

Orașul Ierihon din Palestina, este cunoscut că fiind oraşul situat la cea mai joasă altitudine, la aproximativ 250 de metri sub nivelul marii. Despre acesta se spune că  ar fi cel mai vechi oraș locuit permanent al lumii.

Orașul Shanghai din China, este, practic, cel mai mare oraș, ca întindere, al Chinei și unul dintre cele mai populate ale lumii, cu o populație ce tinde spre 20 de milioane de locuitori.

Cel mai nordic oraș este situat în Norvegia, iar cel mai sudic – în Chile.

Postat de: Natalia Costiunina
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam