Loading
ro ru en




Vacanţe
Loading
12 Iunie 2015 | 16:20
„Natura în Obiectiv” îţi recomandă o nouă destinaţie de weekend
Localitatea Ţâpova din raionul Rezina este bine cunoscută datorită locurilor pitoreşti ce sunt amplasate pe malul râului Nistru. Echipa emisiunii „Natura în Obiectiv” de la Moldova 1 a vizitat locurile turistice de la Ţâpova, împreună cu Alecu Reniţă, preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova şi doi speologi de la Bucureşti, Viorel Lascu şi Ioana Meleg. Chiar dacă punctul de atracţie este mănăstirea din stâncă, echipa emisiunii a încercat să afle mai multe mistere ale grotelor de la Ţâpova.
Locurile cele mai importante de la Țâpova au fost arătate de doi ghizi, care activează aici.

Speologii, echipați corespunzător, au încercat să exploreze coridorul format în stâncă, aflat în spatele Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”.

Mănăstirea este deschisă pentru vizitare în fiecare zi. Se spune că la Țâpova ar fi cel mai mare complex monastic săpat în piatră din toată Europa.

Urmele observate pe pereți confirmă poate și unele legende, precum că, în vremuri îndepărtate, călugării mănăstirii se ascundeau de cotropitori în interiorul stâncilor. Se spune că galeriile duceau spre un lac ce avea apa lecuitoare, astfel putând rezista fără să iasă la suprafață săptămâni întregi.

De-a lungul veacurilor, Țâpova a devenit un simbol al credinței ortodoxe, un altar sfânt al Moldovei istorice, un loc de pelerinaj pentru toți românii care populau pământurile „de la Nistru până la Tisa”.

Turiştii sosiţi aici mai pot vizita impresionantul defileu al Rezervaţiei peisagistice „Ţâpova”.

Rămân a fi spuse încă multe lucruri despre Țâpova și poate vor trece zeci de ani când contemporanietatea va încerca să descopere misterele acestor locuri. Dar s-ar putea să ajungem să cunoaștem doar o mică parte a trecutului de aici, lăsând loc pentru senzații misterioase.

Mai multe detalii aflați din emisiunea „Natura în Obiectiv”.
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam