Loading
ro ru en




Vacanţe
Loading
11 Aprilie 2017 | 11:45
Salar de Uyuni – cea mai mare câmpie de sare din lume
Cea mai mare câmpie de sare se află în Bolivia. Salar de Uyuni are o suprafaţă de 10 mii de kilometri pătraţi şi se află la o altitudine de peste 3500 de metri. Deşertul reprezintă o panoramă unică, de excepţie, ce îşi intensifică frumuseţea în sezonul ploios: în acel moment se transformă într-o oglindă a pământului. Are loc o impresionantă iluzie optică, când apa de pe suprafaţa sării reflectă cerul.
Salar de Uyuni s-a format ca rezultat al transformărilor dintre câteva lacuri preistorice. Acesta este acoperit de o crustă de sare de câțiva metri grosime, care are o platitudine extraordinară cu o variație medie a altitudinii de până la un metru pe întreaga suprafață a Salarului. De asemenea, este o cunoscută atracție turistică, ce adună fotografii din întreaga lume. Aici fotografiile sunt foarte reușite, din cauza reliefului și a atmosferei senine, dar și peisajului alb care pare că nu se termină.

Nimeni nu locuiește în inima acestui deșert. În primul rând, nu există vegetație, iar sarea otrăvește orice picătură de apă de la suprafața sa.
Postat de: Lina Lungu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam